Disperarea unor transportatori rutieri în faţa majorării preţurilor la motorină şi benzină îi determină pe aceştia să folosească păcură în loc de motorină, potrivit unui comunicat remis vineri de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), conform Agerpres.
"Preţul mediu al benzinei şi motorinei s-a majorat în medie cu 100 euro/tonă în ultimele 30 de zile, venind astfel să completeze tabloul sumbru al dezastrului economic ce afectează toate sectoarele de activitate, lovite deja crunt de tarifele la energie, scumpirile materiei prime şi lipsa lichidităţilor. Transporturile rutiere se confruntă deja cu o serie de probleme nerezolvate iar apele fierb în rândul firmelor de transport care se zbat să se menţină în piaţa serviciilor de transport de mărfuri şi pasageri. În ţară, disperarea unor transportatori a condus la utilizarea CLU (păcură) în locul motorinei tradiţionale ca şi soluţie pentru situaţia economico financiară creată de contextul actual", se menţionează în comunicat.
Organizaţia patronală solicită Guvernului să organizeze urgent o întrevedere cu reprezentanţii transportatorilor, pentru identificarea de soluţii pentru redresarea domeniului transporturilor rutiere.
"Federaţia Operatorilor Români de Transport solicită Guvernului o întâlnire urgentă pentru aplicarea soluţiilor necesare redresării şi stabilizării transporturilor rutiere autohtone, acestea având o influenţă istorică în produsul intern brut al României. FORT mizează pe faptul că, în actuala conjunctură guvernamentală, dialogul constructiv şi soluţiile aplicate urgent vor înlocui indolenţa autorităţilor statului din trecutul apropiat", se precizează în comunicat.
Totodată, FORT atrage atenţia că transportatorii solicită asociaţiei patronale organizarea unor acţiuni de protest publice.
"Tarifele RCA s-au dublat în ultimele 6 luni, în frontiere se pierde timp preţios în cozi kilometrice, în timp ce problematica abuzurilor ANAF în raport cu diurnele acordate şoferilor nu s-a rezolvat încă în Parlament şi toate acestea, pe fondul unei presiuni uriaşe din partea Uniunii Europene pentru eliminarea transportatorilor români din rândul prestatorilor de servicii intracomunitare. Transportatorii anunţă din nou proteste în toată ţara solicitând patronatului organizarea unor manifestaţii publice la care să se alăture toate categoriile de consumatori de carburanţi şi implicit persoanele
fizice, afectate în egală măsură de aceleaşi probleme", se menţionează în comunicat.
Disperare în rândul transportatorilor. Din cauza majorării preţurilor la motorină, au început să folosească păcura
Articole Similare

603
Breaking | România scapă de retrogradare - Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
603

628
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
628

1.144
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.144

2.367
'Va fi mai rău ca în 2008' - Economistul Radu Georgescu, previziune sumbră: 'România va fi ca Grecia în 2010-2014'
2.367

1.478
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.478

16
Suedia acordă Ucrainei un al treilea pachet PURL în valoare de 100 de milioane de dolari
16

67
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
67

2.826
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.826

69
Americanii suportă majoritatea tarifelor comerciale impuse de Donald Trump, arată un studiu economic
69

37
SUA autorizează cinci giganţi petrolieri să reia operaţiunile în Venezuela
37

17
Super anunță semnarea achiziției operațiunilor Maxbet din România și Malta
17

4.801
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
4.801

3.860
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
3.860

















Comentează