Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a efectuat, sâmbătă după-amiază, o vizită în localitatea Irpin din Ucraina, grav afectată după atacurile armatei ruse din lunile februarie şi martie, potrivit Agerpres.
Oficialul OMS s-a întâlnit cu primarul oraşului Irpin, Olexandr Markuşîn, alături de care a vizitat cartierele distruse de militarii ruşi, în perioada în care au încercat să cucerească localitatea.
Primarul Irpinului i-a transmis reprezentantului OMS că, în urma războiului, 17 clădiri, atât blocuri, cât şi case, au fost complet distruse, iar 2.000 de familii nu au în momentul de faţă spaţii de locuit.
"Am făcut o expertiză asupra clădirilor să vedem dacă pot sau nu pot fi refăcute, dar 17 dintre ele au fost distruse în totalitate şi nu vor mai putea fi reconstruite. Mai mult de 2.000 de familii nu au unde să locuiască în prezent. Încercăm să refacem utilităţile, alimentarea cu apă a fost restabilită aproape în tot oraşul, continuăm cu electricitatea şi gazele. Practic, oraşul se întoarce la viaţă, dar, de fapt, după eliberarea oraşului şi încetarea ostilităţilor, doar pe două străzi se putea circula, restul fiind blocate. A fost nevoie doar de zece zile pentru a le curăţa pe toate şi pentru a demina zonele din oraş", a afirmat Olexandr Markuşîn.
Oraşul Irpin, care se află la Nord-Vest de Kiev, avea, înainte de începerea războiului, o populaţie de 100.000 de locuitori, cea mai mare parte a acestora refugiindu-se.
Directorul OMS a vizitat oraşul Irpin, puternic afectat de război
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
1

861
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
861

31
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
31

903
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
903

31
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
31

91
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
91

69
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
69

49
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
49

5.302
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.302

3.587
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.587

10.594
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.594

123
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
123

7.833
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.833
















Comentează