Directoarea grădiniţei particulare care ar fi agresat mai mulţi copii a fost reţinută miercuri şi urmează să fie prezentată joi cu propunere de arestare preventivă magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5.
Ea a fost audiată la Secţia 17 de Poliţie şi ulterior s-a decis reţinerea sa pentru 24 de ore pentru rele tratamente aplicate minorului.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile agresiuni exercitate asupra copiilor de la grădiniţa particulară Flipper din Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
Sursa citată arată că, din articolele de presă care au relatat cazul, reiese că directoarea respectivei grădiniţe este acuzată că ar fi agresat mai mulţi copii, agresiuni care au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Avocatul Poporului aminteşte şi de informaţiile făcute publice de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, conform căreia "din datele şi probele administrate într-o cauză, întemeiată pe sesizările a două persoane, a rezultat presupunerea rezonabilă că directorul unei instituţii particulare de învăţământ preşcolar a exercitat acte de violenţă asupra a doi minori înscrişi în programul de învăţământ", informează Agerpres.
Directoarea grădiniţei private care ar fi agresat mai mulţi copii, reţinută
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

11
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
11

15
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
15

36
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
36

1.325
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
1.325

2.846
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
2.846

62
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
62

3.331
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.331

52
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
52

1.330
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.330

66
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
66

81
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
81

5.679
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
5.679

3.542
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
3.542
















Comentează