Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Autor: Anca Flondor

Publicat: 12-02-2026 20:06

Article thumbnail

Sursă foto: DinamoBucurestiOfficial

Dinamo a dispus joi seara, pe teren propriu, scor 2-0, de gruparea FC Hermannstadt, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României. În sferturi merge şi FC Hermannstadt, de pe locul secund.

Pe stadionul Arcul de Triumf, scorul a fost egal timp de cincizeci de minute, timp în care Dinamo şi Farul - care conducea cu 2-0 la Buftea, s-au aflat la egalitate perfectă. Politic, întâmpinat nu foarte prieteneşte de galeria lui Dinamo , l-a pus la încercare pe Roşca, în minutul 21, iar Zargary a ratat şi el pentru oaspeţi, în minutul 40. A fost aşadar 0-0 la pauză, după o repriză în care Dinamo nu a reuşit să pună în pericol poarta sibienilor.

Însă lucrurile s-au schimbat radical după reluare, Cătălin Cîrjan deschizând scorul cu un şut din marginea careului mic, în minutul 48. Karamoko a lovit bara transversală în minutul 54, pentru ca şase minute mai târziu Raul Opruţ să majoreze avantajul gazdelor, cu un şut deviat. Dinamo a învins pe Hermannstadt cu 2-0 şi s-a calificat, împreună cu sibienii, în sferturile de finală ale Cupei României, de pe primul loc al grupei D, potrivit news.ro.

În aceste condiţii, victoria Farului la Buftea, cu CS Dinamo, a devenit doar una de palmares. Constănţenii s-au impus cu 4-0, prin tripla lui Jovan Markovic (min. 28, 48, 62) şi golul lui Iustin Doicaru (min. 43).

În al treilea meci al grupei D, la Chiajna, FC Botoşani a învins Concordia cu 3-2.

În clasamentul grupei D, Dinamo a terminat pe primul loc, cu 7 puncte, urmată de FC Hermannstadt (6 puncte), Farul (5 puncte) şi FC Botoşani (4 puncte). Concordia a fost a cincea, cu 3 puncte, iar CS Dinamo a terminat ultima, fără punct câştigat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri