Amicalul dintre FC Dinamo şi FC Rapid, programat, miercuri, la Baza Sportivă de la Săftica, va fi primul meci de fotbal din România de la declanşarea pandemiei de coronavirus, cea care a dus la întreruperea tuturor competiţiilor sportive, potrivit Agerpres.
Conform directorului de imagine al FC Rapid, Lucian Ionescu, meciul se va disputa în condiţii speciale, fără spectatori, conform noilor reglementări prevăzute în ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.
"Meciul amical de mâine de la Săftica (ora 17:00) va fi închis nu doar pentru presă, ci şi pentru o parte din staff-ul ambelor echipe. Nici eu nu am acces. Antrenorii şi jucătorii celor două echipe nu vor oferi declaraţii la plecarea din bază după meci. Meciul este organizat de către Dinamo", a declarat Lucian Ionescu.
Întâlnirea de miercuri va reprezenta şi debutul antrenorilor Adrian Mihalcea şi Dan Alexa la echipele lor, FC Dinamo, respectiv FC Rapid, având în vedere că ambii au fost instalaţi în funcţii cu puţin timp înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.
La 16 martie, o dată cu decretarea stării de urgenţă ca urmare a pandemiei de coronavirus, competiţiile fotbalistice de pe teritoriul României au fost întrerupte. Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.
Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Dinamo - Rapid, primul meci de fotbal din România de la declanşarea pandemiei de coronavirus
București
8°C
Articole Similare

43
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
43

9
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
9

34
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
34

42
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
42

66
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
66

29
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
29

2.434
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.434

41
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
41

119
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
119

37
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
37

344
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
344

18.932
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
18.932

96
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
96















Comentează