România importă aproximativ 1.500 de MW de energie luni dimineaţa, după ce, sâmbătă, Unitatea 2 de la Cernavodă a fost deconectată de la reţea în urma unei defecţiuni la partea clasică.
Astfel, la ora 10:40, consumul naţional de energie era de 7.807 MW, producţia - 6.373 MW, diferenţa de 1.434 MW reprezentând importuri.
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în după-amiaza zilei de sâmbătă de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, potrivit Nuclearelectrica.
"Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN", precizează reprezentanţii companiei.
Aceştia subliniază că deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului, conform agerpres.
Din cauza opririi unui reactor nuclear de la Cernavodă, România a importat în jur de 1.500 de MW de energie
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Adio bonuri fiscale tipărite? Ministerul Finanțelor anunță schimbări majore pentru firme și clienți
0

24
Creșteri pe burse după ce Donald Trump a anunțat că SUA ar putea pune capăt războiului din Iran în două-trei săptămâni
24

81
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
81

21
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
21

36
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
36

47
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
47

21
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
21

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

30
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
30

1.718
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.718

46
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
46

2.786
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.786

26
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
26
















Comentează