Persoanele juridice pot achita obligaţiile fiscale şi bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
"În Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligaţiile fiscale şi bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Astfel (...) contribuabilii, persoane fizice şi juridice, începând cu data publicării Ordinului în Monitorul Oficial, pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului, sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia în care plata acestora se efectuează în conturi unice (...) De asemenea, Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 943/2016 privind tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare prin POS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 5 iulie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat", se arată în comunicat.
Fiscul menţionează că, anterior, doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul şi doar pentru anumite obligaţii fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.
Digitalizare cu pași mici în România. ANAF anunță, că a reușit să monteze POS-uri, pentru plata cu cardul, în toate Trezoreriile Statului din țară
București
9°C
Articole Similare

22
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
22

764
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
764

867
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
867

52
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
52

1.141
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.141

2.813
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.813

2.722
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.722

48
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
48

3.673
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.673

3.608
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.608

81
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
81

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.252
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.252
















Comentează