Decidenţi şi lideri din industria de reciclare a deşeurilor participă, joi, la prima conferinţă din acest an Pria Environment, organizată la Institutul Naţional de Statistică, la care este aşteptată şi ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
"Într-un moment în care presiunea reglementărilor europene, a ţintelor de reciclare şi a sustenabilităţii financiare este mai mare ca oricând, Pria Environment 2026 devine platforma esenţială de dialog între autorităţi, administraţii locale, operatori de salubritate, OIREP-uri (organizaţiile pentru implementarea răspunderii extinse a producătorilor, n.r.), ADI-uri (asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, n.r.), industrie, producători şi experţi. România se află într-un punct-cheie: primăriile trebuie să implementeze soluţii funcţionale, operatorii să livreze performanţă măsurabilă, OIREP-urile să asigure conformarea cu sistemul EPR (Responsabilitatea Extinsă a Producătorului, n.r.), iar companiile să investească inteligent în infrastructură şi economie circulară. Toate acestea trebuie realizate transparent, eficient şi sustenabil, cu cetăţeanul în centrul sistemului", subliniază organizatorii evenimentului.
Potrivit agendei, pe lista invitaţilor se vor afla: Diana Buzoianu - ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihaela Frăsineanu - consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, Ionel Tescaru - preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Andrei Corlan - comisar şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Radu Merica - managing director general la RER Ecologic Group, Dan Ceauşescu - CEO Greenpoint Management, Alin Vişan - vicepreşedinte Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu (ARAM), Liliana Nichita - directoare a Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI).





























Comentează