Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de luni, alături de directori de investiţii care conduc fondurile de acţiuni cu expunere pe piaţa de capital locală.
Evenimentul face parte din seria de dezbateri trimestriale organizate de BVB şi AAF. Printre subiectele principale care vor fi dezbătute se află: evoluţia fondurilor de acţiuni în primul trimestru din acest an, ce strategii au adoptat managerii de investiţii după OUG 114, ce evoluţii au avut fondurile de investiţii în ultimii ani şi perspective pentru al doilea trimestru din 2019.
La dezbatere vor participa Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, preşedinte BVB şi Jan Pricop, director executiv
Dezbatere la BVB - Evoluţia fondurilor de acţiuni în primul trimestru din acest an
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

356
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
356

591
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
591

1.406
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.406

31
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
31

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

707
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
707

77
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
77

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.797
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.797

3.139
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.139

11
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
11

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează