Grupul auto PSA a raportat joi un declin al vânzărilor pe plan global de 10% anul trecut, la 3,49 milioane de vehicule, faţă de de un nivel record de 3,88 milioane de unităţi în 2018, pe fondul reducerii cererii în China, Orientul Mijlociu şi Africa, transmite Reuters potrivit Agerpres
Pe piaţa europeană, livrările PSA au scăzut cu 2,5% în 2019, la 3,11 milioane de vehicule, cel mai semnificativ declin, de 6,4%, fiind înregistrat de brandul Opel-Vauxhall.
"În Europa, datorită majorării vânzărilor de vehicule comerciale uşoare, ne-am menţinut poziţia, ajungând la o cotă de piaţă de 16,8%", se arată în comunicatul companiei franceze.
Vânzările PSA în China au scăzut anul trecut cu 55,4%, la 117.084 vehicule, în timp ce în America Latină declinul a fost de 22,5%, în Orientul Mijlociu şi în Africa înregistrându-se un recul de 43,7%.
Luna trecută, grupul francez PSA şi compania italo-americană Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat finalizarea acordului de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Toyota. Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule.
Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen şi Opel.
Tranzacţia dintre PSA şi Fiat Chrysler, care trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, ar urma să se încheie în următoarele 12-15 luni. Va fi creat un grup cu venituri combinate de aproape 170 de miliarde de euro (190 de miliarde de dolari), iar reducerile anuale de costuri ar urma să se situeze la 3,7 de miliarde de euro (patru miliarde de dolari), fără închiderea vreunei fabrici, ci prin combinarea tehnologiilor, au precizat producătorii auto.
Guvernele de la Paris şi Roma au salutat acordul, dar au cerut asigurări privind protejarea locurilor de muncă.
Dar analiştii se aşteaptă ca fabricile companiilor din Europa, care se întind din Portugalia până în Marea Britanie, să fie atent verificate, în contextul încetinirii vânzărilor auto pe plan global.
Dezastru pentru PSA - Vânzările au scăzut cu 10%
Articole Similare

815
Interes uriaș pentru fostul Sidex Galați - Nume mari au cerut deja caietul de sarcini
815

391
Bruxelles deschide un nou front cu Google: AI-ul care răspunde în locul site-urilor intră în anchetă
391

11
Eni și QatarEnergy au câștigat o licență de explorare offshore în largul coastei Libiei
11

19
Shell analizează opțiunile strategice pentru unitatea de energie regenerabilă Spring Energy
19

24
De ce TotalEnergies a sugerat o oprire completă a exporturilor de GNL din Yamal
24

100
Gazprom amintește de epuizarea rapidă a rezervelor de gaze din instalațiile europene de stocare subterană a gazelor
100

34
Chevron, Eni și Repsol câștigă licitația pentru explorarea petrolului și gazelor în Libia
34

808
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
808

63
'Pana de curent de anul trecut s-a datorat sistemului spaniol, nu interconexiunilor' - Emmanuel Macron
63

35
Procesul de începere a primelor studii seismice la sud de Creta intră în faza finală – Cele trei etape bazate pe acordurile de concesiune
35

3.786
'Vine perioada de jale!': un important om de afaceri avertizează asupra prăbușirii economiei României
3.786

5.303
România intră în recesiune tehnică? PIB pe minus pentru al doilea trimestru la rând, scădere „aproape 2%” în T4 2025
5.303

66
Insula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
66

















Comentează