Despre ce a fost vorba, cu adevărat, în Duminica Orbului?

În 20 mai 1990, Duminica Orbului în calendarul ortodox, FSN, partidul lui Ion Iliescu, câștigă 67% din voturi. Pe locul doi se află UDMR, cu 7%. "Opoziția democratică"... ia o parte din ce rămas.

Pentru mulți, data reprezintă certificatul de naștere al disfuncționalităților din democrația românească.

Despre 20 mai 1990 am învățat pe vremuri și la Facultatea de Științe Politice. Dar acolo problema se punea în termeni mai puțin poetici. 20 mai 1992 este, vorbind la rece, ziua când partidele istorice au decontat propria incompetență. Motivul pentru care populația nu a votat glorioasa opoziție democratică ține de lipsa de notorietate a candidaților. Radio-ul și Televiziunea erau în mâinile statului, Internetul nu exista și, factor crucial, revoltații din București au ales să stea în stradă la proteste în loc să facă campanie electorală. Practic, speranța noilor partide a fost ca lumea să aleagă niște necunoscuți în dauna candidaților susținuți de Ion Iliescu. Nu s-a întâmplat. Ghinion.

Adevăratul model de luptă împotriva lui Iliescu încep abia după 20 mai. În septembrie se înființează Alianța Civică. În 1991 se formează Convenția Democratică Română. Lumea nu se mai mândrește (doar) că a mâncat bătaie de la mineri ci (și) că bate la picior satele patriei explicând cine sunt și ce vor aceste partide noi.

Ca urmare a acestor eforturi, CDR câștigă 20% din voturi în 1992 (față de 28% cât primește FDSN, strămoșul PSD). CDR se plasează ca vocea autorizată a opoziției și, în 1996, este capabilă să fructifice nemulțumirea oamenilor față de modul în care erau guvernați.

Este interesant că lecția anului 1990 nu a fost învățată complet nici până astăzi. Puzderie de partide noi își anunță dorința de a candida cu 2 luni înainte de alegeri, fac o campanie anemică, și pe urmă se miră de ce nu au strâns semnături. Dintre militanții acelor partide care nu vor primi voturi, sunt sigur că mulți vor ajunge la concluzia că tot alegătorul este de vină.

Nu, lecția din Duminica Orbului nu este că Iliescu este rău și poporul prost. Lecția este că victoria necesită muncă, parteneriat între civic și politic și, în general, setarea corectă a alianțelor.