O mască mortuară din argint aurit, un atelier în care se practicau mumificări şi mai multe sarcofage şi mumii au fost descoperite într-o necropolă din Saqqara, Egipt, de o echipă de arheologi egipteni şi germani, informează sâmbătă Live Science (news.ro).
Necropola conţine câteva puţuri sepulcrale săpate în pământ, unele dintre ele cu adâncimea de peste 30 de metri, care conduc în nişte camere mortuare. Conform arheologilor, cel puţin o parte dintre artefactele descoperite au o vechime de aproximativ 2500 de ani, printre acestea numărându-se şi masca mortuară care a fost creată între anii 664 î.Hr şi 404 î.Hr. Ochii măştii mortuare sunt făcuţi din calcit, obsidian şi onyx negru.
"Descoperirea acestei măşti poate fi considerată o reuşită de senzaţie", a comentat Ramadan Badry Hussein de la Universitatea din Tubingen, coordonatorul echipei de arheologi. "Foarte puţine măşti din metal preţios s-au păstrat până în zilele noastre pentru că mormintele demnitarilor egipteni au fost jefuite de-a lungul secolelor.
Această mască a fost descoperită pe chipul unei mumii aflate într-un sarcofag din lemn, puternic deteriorat de trecerea timpului, pe care a fost gravată o imagine a zeiţei Mut (mama tuturor zeilor, regina din templul din Teba şi soţia lui Amun, zeul Creaţiei n.r.). Din inscripţiile de pe sarcofag ce au putut fi descifrate, arheologii au ajuns la concluzia că mumia îi aparţine unui preot al zeiţei Mut.
Echipa de cercetători a descoperit şi rămăşiţele unui atelier de mumificare în carul necropolei, locul în care morţii erau pregătiţi pentru viaţa veşnică. În cadrul atelierului arheologii au găsit vase şi recipiente de măsură inscripţionate cu numele diferitelor uleiuri şi tincturi folosite în procesul de mumificare. De asemenea, în atelier au fost descoperite două bazine de dimensiuni relativ mari, folosite probabil pentru a usca ţesuturile viitoarelor mumii cu natron (sodă caustică). Odată tratate cu natron, mumiile erau apoi înfăşurate în bandaje îmbibate în alte substanţe cu efect de conservare.
Acest atelier de mumificare a fost descoperit printre ruinele unei clădiri construite din blocuri de calcar şi cărămizi din lut. Clădirea se află deasupra unui puţ adânc ce coboară până la câteva camere mortuare în care au fost descoperite mumii, sarcofage, vase cu ofrande şi vasele în care erau păstrate organele interne ale mumiilor, precum şi figurine shabti, care conform mitologiei egiptene, se transformau în slujitorii persoanei decedate pe lumea cealaltă.
Descoperire SENZAȚIONALĂ în Egipt! Mumie din metal prețios
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
Artemis 2: Mai departe şi mai rapid, 6 premiere ale misiunii NASA în jurul Lunii
6

21
Airbnb extinde serviciile și lansează preluări private cu mașina în peste 125 de orașe
21

58
Balena eşuată pe coasta Mării Baltice s-a eliberat
58

31
Misiunea lunară Artemis 2: Numărătoarea inversă a fost iniţiată în mod oficial
31

90
Un om locuiește într-o casă cu lățimea de 63 cm. Are bucătărie, baie, dormitor și birou
90

16
Vernisaj aniversar la Palatul Parlamentului: 70 de ani de prezenţă românească în UNESCO
16

9
Recital al muzicienilor Rodica Ştefan, Andrei Petre şi Ioana Maxim - joi, la sediul ICR Londra
9

9
Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - de joi, la Muzeul Naţional de Artă al României
9

24
Târg de Florii la Muzeul Ţăranului - de vineri până duminică
24

12
CNA: TVR FOLCLOR - licenţă audiovizuală pentru difuzarea pe internet
12

12
Raportul de activitate pe 2025 - votat în unanimitate de membrii CNA
12

26
Scrisoarea unui etnic german descoperită în zidurile Cetăţii Oradea, exponatul lunii aprilie
26

38
Efectele războiului din Orientul Mijlociu - O companie de croazieră și-a anulat toate cursele
38
















Comentează