Cadavrele a doi tineri, dintre care unul fusese dat dispărut, au fost găsite, vineri, într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.
"În cursul zilei de azi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu, ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 de ani şi cel al unuia de 27 de ani, din judeţul Galaţi", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.
Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor preliminare, pe cadavre nu au fost observate urme vizibile de violenţă.
Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
"Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora", precizează IPJ Cluj.
Descoperire macabră în Cluj-Napoca: Cadavrele a doi tineri, găsite de polițiști într-o casă
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.050
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.050

458
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
458

339
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
339

635
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
635

2.130
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.130

11.636
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
11.636

2.374
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.374

1.518
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.518

1.683
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.683

3.821
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.821

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

5.084
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.084

122
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
122
















Comentează