Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova efectuează, miercuri dimineaţă, două percheziţii la domiciliile din Constanţa a trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al IJP Prahova, activitatea infracţională s-a derulat în perioada 2013 - 2015, anchetatorii spunând că cei în cauză ar fi creat un circuit comercial fictiv în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat.
"În fapt, persoanele bănuite, prin intermediul a mai multe societăţi, care activau în domeniul comerţului cu materiale reciclabile, ar fi efectuat operaţiuni bancare (retragere de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate. Totodată, persoanele care deţineau calitatea de administratori în fapt ai firmelor tip 'fantomă' din circuitul fictiv ar fi avut ca activitate şi racolarea de persoane cu posibilităţi financiare reduse prin intermediul cărora ar fi retras sume importante de bani din conturile bancare", arată sursa citată.
Bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1.300.000 de euro în baza facturilor emise de firmele "fantomă", constând în impozit pe profit neconstituit, sumele de bani care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor fiind în valoare de aproximativ 2.200.000 de euro.
Trei mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.
Percheziţiile sunt efectuate împreună cu Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, cu sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din cadrul IJP Prahova şi IJP Constanţa.
Descindere în FORȚĂ a mascaților la Constanța într-un dosar de evaziune: Prejudiciu de 1,3 milioane de euro
Explorează subiectul
Articole Similare

53
Amendă de 12.000 de lei pentru o femeie din Vâlcea, care a abandonat patru cățeluși
53

13
Urmează zile aglomerate pe pârtii, în vacanța de schi. Salvamontiștii avertizează: crește riscul de accidente
13

8.538
UPDATE Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
8.538

159
Un angajat de la Termocentrale Craiova ar putea fi revocat din funcție după ce a dezvăluit condițiile de muncă
159

89
ANPC a descoperit nereguli grave în saloanele de înfrumusețare: produse expirate și servicii prestate în spaţii neautorizate
89

2.499
Ilie Bolojan, întâlnire cu un gigant turistic: planuri pentru curse charter și hub IT în România
2.499

1.298
Ți-a fost frig în casă? Așa îți poți reduce următoarea factură la căldură. Ce condiții a anunțat Termoenergetica
1.298

3.172
VIDEO Locatarii blocului distrus de explozia din Rahova primesc în continuare facturi, deși oamenii nu mai pot locui acolo
3.172

24
Lucrări la calea ferată între Dej Călători și Dej Triaj. Trenurile vor fi anulate
24

85
Accident feroviar în Bacău: Un bărbat a fost lovit de tren
85

132
O șoferiță de 72 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit două persoane care se aflau pe trotuar
132

55
Vagonul unui tren de călători a deraiat în Depoul București Călători. Traficul feroviar este afectat
55

2.903
Profesor și doi foști elevi din Maramureș, vizați de percheziții într-un dosar grav de agresiune sexuală
2.903

















Comentează