Deputatul USR Radu Mihaiu apreciază în contextul economic actual că România are nevoie de un tratament prin înfrânarea cheltuielilor şi reformarea companiilor de stat, relatează Agerpres.
"Credeam că măcar cu asta suntem de acord cu toţii, că salariile şi bonusurile nesimţite de la ASF, ANRE şi ANCOM trebuie tăiate. Credeam că dacă le vorbim oamenilor de trudă, lacrimi şi sudoare trebuie să şi luăm măsuri pentru a limita vacanţele de lux, sinecurile, pilele şi tocmai împotriva acestor măsuri aţi depus AUR, S.O.S. şi POT această moţiune. Este, să ne fie clar, o moţiune care vrea să apere privilegiile pentru că asta faceţi dragi colegi (...). AUR mestecă aceleaşi sloganuri indiferent de subiect sau context (...). V-aţi înscris voluntar în rolul de 'Gică contra' şi vă ţineţi de el ca scaiul de cojoc", a transmis Radu Mihaiu, duminică, din partea grupului parlamentar al USR.
Deputatul USR a subliniat că România nu poate merge mai departe fără o reformă care implică măsuri dure. Înfrânarea cheltuielilor şi reforma companilor de stat se numără printre acestea.
"Puteţi ţipa până răguşiţi, preţurile nu scad cu portavocea, deficitul nu dispare pentru că se înfoaie George Simion de la tribună, datoria publică nu se topeşte doar pentru că vă pictaţi cu pieptul dezgolit. Economia se echilibrează cu seriozitate, ceea ce din păcate vă lipseşte. România nu are nevoie de politicieni care alimentează conspiraţii, care induc frica în oameni, care întorc român contra român. România are nevoie de tratament şi tratamentul ăsta e: înfrânarea cheltuielilor statului, profesionalizarea managementului politic, eliminarea sinecurilor, introducerea performanţei acolo unde până ieri era doar clientelă, reforma profundă a companiilor de stat, a agenţiilor autonome, a administraţiei care s-a umflat ca o gogoaşă pe spatele cetăţenilor (...). Ca orice tratament, este un tratament amar, ca orice terapie care chiar funcţionează doare, nu e simplu, nu e plăcut dar e singura cale responsabilă", a precizat deputatul Radu Mihaiu.
Legislativul discută moţiunea de cenzură "Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă", împotriva proiectului de lege asumat de Guvernul Bolojan privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonom.
Plenul reunit al Parlamentului dezbate, duminică, cele patru moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie, după angajarea răspunderii Guvernului pentru pachetul al doilea de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.
Deputatul USR Radu Mihaiu, la moțiunea din Parlament: România are nevoie de tratament, înfrânarea cheltuielilor, eliminarea sinecurilor, reforma companiilor
Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 07-09-2025
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

387
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
387

1.407
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
1.407

3.251
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
3.251

551
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
551

361
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
361

1.935
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
1.935

1.086
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.086

1.394
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.394

3.618
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
3.618

315
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
315

1.762
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.762

3.225
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
3.225

4.150
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
4.150
















Comentează