Deputata REPER Oana Cambera a lansat o campanie online pe site-ul său prin care îşi propune să atragă atenţia asupra proiectului său de lege privind reformarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiect "ignorat de majoritatea parlamentară la consemnul politic al Guvernului".
Oana Cambera avertizează că soluţiile pe piaţa asigurărilor pentru transportatori sunt "doar un pansament temporar", piaţa are nevoie de stabilitate, iar primul pas trebuie să fie o reformă a ASF. De aceea, adaugă deputata, proiectul său de lege ar putea fi începutul pentru un ASF competent care să asigure o piaţă echilibrată, cu o mai bună protecţie a consumatorilor şi a asiguratorilor oneşti.
Prin campania sa online, lansată pe site-ul www.oanacambera.ro/reforma-asf, Oana Cambera îşi exprimă speranţa că va reuşi să mobilizeze cetăţenii şi să le arate senatorilor că există un interes public pentru ca acest proiect să fie votat şi transpus în lege cât mai curând.
"Proiectul de lege nu a fost îngropat întâmplător prin sertarele Parlamentului. Dacă ar fi fost adoptat, ASF chiar ar fi trebuit să pună în dezbatere serioasă un raport cu privire la cauzele falimentului celor două companii de asigurări, să se supună unui audit extern, iar cei vinovaţi să plătească. Iar fostul şef, Nicu Marcu, nu ar mai fi încasat 27.700 de euro doar din bonusuri de performanţă şi vacanţă, asta pe lângă cei 12.000 de euro indemnizaţie lunară! Foştii şefi de la ASF stau bine, liniştiţi la ei acasă, cu conturile pline, în timp ce transportatorii care îşi câştigă onest pâinea au ajuns la disperare. Şi nimeni nu va plăti pentru acest dezastru", a declarat deputata REPER, potrivit unui comunicat de presă.
Proiectul de lege pentru reforma ASF propune mai multe schimbări, printre care o procedură deschisă de depunere a candidaturilor, cu criterii crescute de studii şi experienţă pentru conducerea ASF, posibilitatea de revocare din funcţie a celor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale, precum şi posibilitatea Parlamentului de a solicita un raport de audit extern. De asemenea, proiectul vizează impunerea unor condiţii suplimentare de competenţă pentru salariaţii A.S.F. cu funcţii de conducere, obligaţii ferme de raportare pentru conducerea A.S.F. şi introducerea de sancţiuni financiare, cum ar fi suspendarea indemnizaţiei sau interzicerea bonusurilor şi primelor, în caz de întârzieri sau incidente pe piaţa de asigurări.
Proiectul de lege depus în martie a fost iniţial amânat la dezbatere cu 60 de zile peste termenul legal standard, a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi "a fost îngropat la Senat (L 550/2023)".
"Iniţiativa de lege ar reprezenta un prim pas pentru reformarea ASF, cu garanţii minime de competenţă, raportare şi sancţionare. Actualul Guvern şi majoritatea parlamentară au preferat însă să închidă ochii şi să gireze soluţii politice, în loc să susţină o piaţă de asigurări transparentă şi funcţională, propunând măsuri care vor duce la alte destabilizări pe piaţa de asigurări auto, aşa cum arată numeroşi experţi şi profesionişti în economie. Guvernul nu are soluţii reale pentru transportatori, sunt doar pansamente pentru a opri o hemoragie. Astăzi sunt transportatorii, mâine va fi un alt domeniu, de altfel vedem cum şi sănătatea şi educaţia sunt în colaps. În astfel de momente, în afară de soluţii de avarie, trebuie să ne uităm la măsuri pe termen lung şi să ne unim în jurul unor paşi sau idei care au capacitatea de a schimba fundamental lucrurile. Altfel vom vedea din nou istoria repetându-se", a transmis Oana Cambera.
Deputata Oana Cambera a lansat o campanie online pentru proiectul de lege privind reforma ASF
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

840
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
840

1.158
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.158

36
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
36

43
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
43

685
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
685

135
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
135

31
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
31

2.762
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.762

1.460
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.460

3.462
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.462

2.735
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.735

2.409
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.409

1.119
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.119
















Comentează