Partidul Naţional Liberal are soluţia pentru compensarea efectului negativ al reformei fiscale propuse de Guvern asupra bugetelor locale, susţine deputatul PNL Florin Roman, el precizând că există deja o iniţiativă legislativă care propune ca impozitul pe venit să revină integral autorităţilor locale.
"Pe această cale, vreau să informez Guvernul şi pe colegii din PSD şi ALDE că Partidul Naţional Liberal are deja soluţia pentru a compensa acest gol din bugetele administraţiilor locale! Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea art. 32 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, pe care am iniţiat-o şi depus-o în luna septembrie şi care, în momentul de faţă, se află în dezbaterea Senatului României, în calitate de primă Cameră sesizată. În viziunea PNL, soluţia nu este dată de astfel de măsuri care conduc de fapt la o consolidare a centralizării, prin care la un moment dat se va crea o discriminare între autorităţile publice locale. Astfel, prin această iniţiativă propunem ca impozitul din venit să rămână integral la nivelul autorităţilor locale", afirmă Florin Roman, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
În opinia sa, se impune o reechilibrare a alocării cotelor defalcate din impozitul pe venit, 61,7% urmând să ajungă la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, iar 19,8% la bugetul judeţului. Iniţiativa legislativă prevede şi eliminarea excepţiei impozitului pe veniturile din pensii, respectiv rămânerea acestuia în baza de defalcare a bugetului local.
"Autorităţile locale au deja probleme serioase ca urmare a subfinanţării cu care se confruntă, în lipsa unui transfer superior de resurse de la bugetul central, iar prin preconizatele măsuri fiscale, anunţate de Guvernul PSD - ALDE, primăriile din România riscă să ajungă în incapacitate de plată în 2018. Este mai mult decât necesar să găsim rapid o soluţie, iar proiectul PNL să devină aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2018, atunci când vor intra în vigoare măsurile fiscale ale Guvernului Tudose. Tocmai de aceea, PNL le solicită parlamentarilor din coaliţia guvernamentală să susţină această propunere legislativă şi să fie de acord cu dezbaterea şi adoptarea sa în procedură de urgenţă", subliniază Florin Roman, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor.
Deputat PNL: Avem soluţia pentru a compensa acest gol din bugetele administraţiilor locale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.139
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
1.139

734
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
734

1.213
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.213

1.992
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.992

1.327
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.327

944
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
944

832
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
832

3.334
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.334

2.608
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.608

2.667
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.667

3.528
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.528

793
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
793

2.504
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.504
















Comentează