Deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea afirmă că a fost oprit la granița Ucrainei, declarat „dușman al poporului ucrainean” și întors din drum, în condiții pe care le califică drept degradante. Parlamentarul susține că incidentul ar fi avut loc în momentul în care se deplasa în Ucraina la invitația unui profesor al Universității Naționale din Cernăuți și pune situația pe seama pozițiilor sale publice privind drepturile românilor din Ucraina.
Interdicție la intrarea în Ucraina
“Astăzi, în timp ce mă deplasam în Ucraina, la invitația unui profesor al Universității Naționale din Cernăuți, mi-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ucrainean direct în punctul de trecere a frontierei, după ce am trecut controlul pe partea românească.
Autoritățile de frontieră ucrainene au manifestat o atitudine ostilă, informându-mă verbal că sunt considerat „dușman al poporului ucrainean” și solicitându-mi să părăsesc imediat zona de frontieră.
Consider necesar să aduc la cunoștința opiniei publice modul concret în care s-a desfășurat această interdicție, întrucât tratamentul la care am fost supus depășește orice standard minim de conduită instituțională și respect al demnității umane”, susține Petru-Gabriel Negrea.
Condițiile în care ar fi fost reținut
„După oprirea mea la frontieră, autoritățile ucrainene au refuzat inițial să comunice cu mine în limba română sau în limba engleză, deși m-am adresat calm și respectuos.
Am fost condus într-un container metalic neîncălzit, în condițiile în care temperatura exterioară era de aproximativ –12 / –13 grade Celsius.
În acest spațiu, am fost obligat să mă dezbrac complet pentru un așa-zis control corporal, fără vreo justificare legală. Într-un punct de frontieră dotat cu aparatură modernă de control, o asemenea solicitare nu poate fi explicată decât ca o formă deliberată de umilire. Ulterior, am fost dus într-un birou în care se aflau mai multe persoane, unde, de această dată, mi s-a vorbit în limba română.
Menționez că, în această încăpere, dialogul a fost civilizat, eu adresându-mă în permanență respectuos și cooperant.
Aici mi s-a comunicat explicit că sunt considerat „dușman al poporului ucrainean” și că mi se aplică interdicția de intrare în Ucraina”, a mai afirmat deputatul.
„Împins” peste frontieră
“La finalul procedurii, o persoană din cadrul autorităților de frontieră m-a preluat și m-a împins efectiv pe jos până la linia de frontieră cu România, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, gest cu caracter degradant și nejustificat”, a susținut parlamentarul.
Contextul politic invocat de deputat
Negrea susține că această decizie survine în contextul în care, în ultimul an, a avut poziții publice constante, asumate și documentate în apărarea drepturilor comunităților românești din Ucraina, în special a dreptului acestora la identitate națională, limbă, credință și educație.
Sprijinul acordat refugiaților ucraineni
“Este esențial să precizez un fapt care contrazice orice tentativă de manipulare: la începutul războiului din Ucraina, în calitate de antreprenor în domeniul turismului, am sprijinit personal refugiați ucraineni, oferindu-le cazare gratuită, hrană, sprijin logistic și moral.
Am primit sute de cetățeni ucraineni în hotelurile mele, din solidaritate umană și creștină, fără expunere mediatică.
Această realitate demonstrează clar că demersurile mele nu au fost îndreptate împotriva poporului ucrainean, pe care îl respect, ci exclusiv în apărarea drepturilor legitime ale românilor din Ucraina”, a mai susținut acesta.
Acuzații privind situația românilor din Ucraina
„În ultimul an am semnalat public: agresiunile și tentativele de preluare forțată a bisericilor românești, inclusiv cazul grav al Catedralei „Sfântul Duh” din Cernăuți, unde preoți și credincioși români au fost agresați; reducerea drastică a numărului de școli și licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, ca urmare a reformelor educaționale aplicate de statul ucrainean; presiunile sistematice exercitate asupra comunității românești prin limitarea folosirii limbii române și marginalizarea identității naționale; obligația Ucrainei de a respecta standardele europene privind drepturile minorităților naționale, mai ales în contextul parcursului său european”, mai spune Negrea.
Critici privind etichetarea sa drept „dușman”
Pentru aceste poziții publice, exprimate transparent în Parlament și în concordanță cu dreptul internațional și valorile europene, Negrea susține că este etichetat drept „dușman”.
„Consider această situație absurdă, imorală și incompatibilă cu orice discurs despre democrație și stat de drept”, a afirmat parlamentarul.
„Totodată, constat o dublă măsură gravă: în timp ce România alocă fonduri consistente pentru sprijinirea Ucrainei, românii din Ucraina sunt abandonați, iar apelurile adresate Guvernului României și Președinției pentru o intervenție fermă au rămas fără răspuns”, a mai susținut deputatul.
Avertisment privind „uniformizarea forțată”
Acesta precizează că interdicția aplicată se adaugă unui șir de decizii îngrijorătoare: presiuni asupra bisericilor românești, limitarea educației în limba română, stigmatizarea celor care semnalează aceste abuzuri și refuzul de a permite dubla cetățenie pentru români.
„Toate acestea conturează un proces de uniformizare forțată, prin care românii din Ucraina sunt împinși să renunțe la identitatea lor națională, la limbă, credință și tradiții.
Românii din Ucraina sunt cetățeni loiali statului în care trăiesc, însă loialitatea nu presupune renunțarea la identitate. A cere respectarea acestor drepturi este un demers legitim”, a mai spus Negrea.
„Voi continua să apăr public drepturile românilor din Ucraina și să sesizez instituțiile naționale și europene competente. Interdicțiile, intimidările și tratamentele degradante nu pot șterge adevărul și nu pot anula drepturile unei comunități istorice”, conchide deputatul.





























Comentează