Guvernul conservator polonez a condamnat vineri decizia mai multor generali polonezi care ocupau posturi importante de a demisiona, cu câteva luni înaintea unor importante manevre care urmează să fie desfăşurate de NATO în Polonia şi a summit-ului Alianţei Nord-Atlantice, prevăzut pentru luna iulie la Varşovia, relatează AFP.
'Cinci generali şi-au prezentat demisia în ultimele zile', a confirmat televiziunii Polsat Szczepan Gluszczak, purtător de cuvânt al comandamentului general al celor trei arme, fără să le precizeze numele şi funcţiile.
În absenţa unui anunţ oficial, presa citează printre demisionari pe şeful statului major al Comandamentului general (distinct de Comandamentul operaţional), generalul Ireneusz Bartniak, preum şi comandanţi din armatele terestră, marină şi forţele blindate şi aeropurtate din aceeaşi structură.
Motivele plecării lor nu sunt clare, dar ministrul adjunct al apărării Bartosz Kownacki a oferit un început de explicaţie criticându-i pe generalii în cauză.
'Armata şi imaginea Poloniei sunt mai importante decât opiniile politice', a declarat el.
'Avem în faţa noastră manevrele Anaconda şi summit-ul NATO la Varşovia şi iată comandanţi de nave care îşi abandonează vasul', şi-a exprimat regretul Kownacki, citat de agenţia de presă poloneză PAP.
Anaconda-16 urmează să reunească în iunie în Polonia 25.000 de militari ai NATO.
Adjunctul ministrului a deplâns faptul că 'unii militari comunică cu superiorii lor prin media. Cred că aceasta le conferă cea mai negativă imagine', a adăugat el.
Potrivit fostului ministru al apărării Tomasz Siemoniak (membru al Platformei civice, din opoziţie), 'acesta nu este decât un început al avalanşei. Ambianţa eate foarte neplăcută' în armată.
Presa presupune că demisiile ar putea fi o reacţie la intenţia afişată de noul ministru al Apărării, Antoni Macierewicz, un promotor încrâncenat al luptei împotriva oricărei urme a epocii comuniste, de a bara cariera militarilor care s-au angajat în armată înainte de căderea comunismului în 1989 şi, mai ales, a celor care s-au format în URSS.
Macierewicz , mâna dreaptă a liderului conservatorilor polonezi Jaroslaw Kaczynski, este şi susţinătorul ipotezei unui atentat rusesc la originea prăbuşirii la Smolensk (Rusia) în 2010 a avionului în care au decedat preşedintele Lech Kaczynski şi întreaga delegaţie poloneză.AGERPRES
Demisii în masă la vârful armatei poloneze
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

135
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
135

564
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
564

632
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
632

1.473
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
1.473

1.166
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.166

6.240
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
6.240

4.555
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
4.555

2.070
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.070

3.289
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
3.289

4.525
DOCUMENT| Scandal de proporții în Guvern, din cauza Acordului UE-Mercosur: Justiția și Agricultura refuză să dea aviz. Ambasadorul României a primit mandat să voteze ”pentru”
4.525

2.835
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.835

6.177
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.177

2.212
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
2.212
















Comentează