Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa este dispusă să coopereze cu SUA pentru a găsi modalităţi de convieţuire avantajoase pentru ambele părţi, transmite joi televiziunea de stat CCTV, preluată de Reuters, scrie AGERPRES.
Ca mari puteri, China şi Statele Unite trebuie să îşi dezvolte comunicarea şi cooperarea, contribuind astfel la stabilitatea globală, a afirmat Xi într-un mesaj transmis miercuri la gala Comitetului Naţional pentru relaţiile chino-americane.
Washingtonul şi Beijingul sunt în dezacord în privinţa politicii chineze faţă de Taiwan, în legătură cu relaţiile Chinei cu Rusia, iar mai recent, în problema eforturilor americane de a împiedica producătorii de semiconductori să vândă tehnologii companiilor chineze, reaminteşte Reuters.
China a fost iritată recent de o serie de vizite ale unor oficialităţi americane în Taiwan şi a acuzat SUA că transmite "semnale periculoase" către Taipei.
Xi şi-a asigurat recent al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist Chinez - un eveniment fără precedent pentru regimul care controlează a doua economie a lumii. El a condamnat amestecul străin în Taiwan şi a avertizat recent că China nu va renunţa niciodată la dreptul de a face uz de forţă în insula independentă de facto, dar revendicată de Beijing
Declarație uluitoare! Xi Jinping este dispus să coopereze cu SUA în interes reciproc
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

420
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
420

992
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
992

1.110
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.110

84
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
84

2.493
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.493

1.695
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.695

2.088
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.088

5.093
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.093

1.186
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.186

1.047
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.047

52
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
52

3.531
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.531

3.311
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.311
















Comentează