Membrii Consiliului au analizat evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii, precum şi preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei din proximitatea geografică sudică a Alianţei Nord-Atlantice.
De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, au fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional, determinate de defrişările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri şi, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat de stat.
La şedinţă au participat viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea; ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa; ministrul Afacerilor Externe, domnul Bogdan Aurescu; ministrul Finanţelor publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici; directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig; directorul Serviciului de Informaţii Externe, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu; şeful Statului Major General, domnul general-locotenent Nicolae Ciucă; consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, domnul Ion Oprişor și secretarul CSAT, domnul general de brigadă Mihai Şomordolea.
Deciziile CSAT: Ucraina, Grecia, Turcia, Siria și problema pădurilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

425
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
425

191
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
191

555
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
555

483
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
483

521
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
521

330
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
330

1.005
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.005

1.117
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.117

1.270
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.270

1.654
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
1.654

992
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
992

425
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
425

638
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
638
















Comentează