Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată contestaţia lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor, privind hotărârea Tribunalului Olt care i-a respins cererile de excludere a unor probe dintr-un dosar de corupţie în care este inculpat pentru luare de mită, printre respectivele probe fiind şi convorbirile înregistrate în mediul ambiental.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova, pronunţată pe 9 mai, în camera de consiliu, este definitivă.
"Respinge contestaţia, ca nefondată. Obligă contestatorul la plata a 50 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă", se arată în încheierea publicată pe portalul instanţei.
În dosarul în care Vâlcov este inculpat pentru luare de mită, pe 17 martie, în Camera preliminară, magistraţii Tribunalului Olt au respins toate cererile formulate de Darius Vâlcov şi s-a dispus începerea judecăţii.
Printre cererile respinse de magistraţii Tribunalului Olt se numără şi cele referitoare la excluderea unui rechizitoriu al DNA, excluderea convorbirilor înregistrate în mediul ambiental şi a proceselor verbale de redare aferente.
"Respinge ca neîntemeiate următoarele cereri formulate de inculpat prin apărătorii să aleşi: 1) Cererea (...) privind: - constatarea neregularităţii actului de sesizare, - sancţionarea cu nulitatea relativă a Ordonanţelor emise în dosarul 91/P/2015 (...) şi în dosarul 255/P/2015 (...), prin care au fost delegaţi să efectueze activităţi de urmărire penală ofiţeri de poliţie judiciară; - excluderea probelor derivând din ordonanţele a căror nulitate relativă s-a solicitat a fi constatată aşa cum au fost menţionate în cele de mai sus; 2) Cererea (...) privind : - excluderea rechizitoriului emis la data de 19.05.2015, în dosarul 378/P/2015 de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Secţia de combatere a corupţiei; - excluderea convorbirilor înregistrate în mediu ambiental şi a proceselor verbale de redare aferente care reprezintă probe (...); 3) Cererea (...) privind competenţa instanţei, legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală", se arată în încheierea din 17 martie, de la Tribunalul Olt.
De asemenea, în documentul citat se mai arată că se constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 91/P/2015, emis la data de 26.11.2015 de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA, privindu-l pe inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Tot în încheierea amintită se arată şi faptul că instanţa 'dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Vâlcov Darius'.
Fostul ministru al Finanţelor este trimis în judecată, sub control judiciar, în două dosare, unul aflat la ÎCCJ, pentru trafic de influenţă, şi un al doilea aflat la Tribunalul Olt, pentru luare de mită.
În dosarul de la Tribunalul Olt, Vâlcov este acuzat de DNA că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri, scrie agerpres.ro.
Decizie MAJORĂ în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

351
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
351

288
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
288

361
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
361

1.230
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
1.230

1.529
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.529

2.394
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.394

1.508
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.508

1.180
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.180

708
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
708

1.254
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.254

1.347
Pierderi uriașe pentru Primăria Capitalei: mii de spații libere și chirii la preț de chilipir
1.347

3.143
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
3.143

1.644
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.644
















Comentează