Senatorii jurişti au amendat, marţi, proiectul privind aprobarea OUG 24/2016, care modifică Legea referitoare la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în sensul acordării unei reduceri a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie realizată.
În forma iniţială a textului ordonanţei, articolul 96, alin. (1), lit. f) era modificat în sensul acordării unei reduceri a pedepsei de 20 de zile, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice scrise sau al invenţiilor brevetate.
"În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau a invenţiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite", stipula actul normativ.
Potrivit amendamentului formulat de Comisia pentru drepturile omului şi însuşit de Comisia juridică, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie realizate.
În timpul dezbaterilor, Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice, a precizat că redactarea unei astfel de lucrări implică ani de studiu şi de cercetare.
"Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei şi să spun - 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat cinci zile după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate pe care o face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică este oricum mai mult decât zice ordonanţa", a afirmat Chelaru.
Comisia juridică a adoptat raportul favorabil cu amendamentul amintit, cu unanimitate de voturi. Propunerea va fi înaintată plenului Senatului care este prima Cameră sesizată în acest caz.
Decizie EXPLOZIVĂ în Parlament pentru scriitorii din pușcării
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

165
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
165

625
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
625

1.637
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
1.637

1.976
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.976

1.618
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.618

1.086
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
1.086

2.644
Unde ar putea lovi, mai precis, scandalul dintre Grindeanu și Bolojan - Decizia ar urma să fie la Nicușor Dan/ANALIZĂ
2.644

4.925
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.925

2.597
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.597

1.123
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.123

3.328
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.328

2.265
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.265

1.831
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.831
















Comentează