Legea privind garanţia pentru ambalaje este pe ultima sută de metri şi sperăm ca vineri sau luni să reuşim să o trimitem în avizare interministerială, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, la finalul unui eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, informează Agerpres.
"Legea este finalizată. Suntem în faza de a scoate OUG de la avizatorii interni ai Ministerului Mediului şi sper să reuşim trimitem, dacă nu vineri, luni, în avizare interministerială. Deja, să spunem, suntem pe ultima sută de metri şi cred că forma finală, care a fost şi prezentată celor care sunt implicaţi în întreg traseul gestionării deşeurilor şi al responsabilităţii sunt cunoscute. Am încercat pe cât este posibil să preluăm toate observaţiile, dar care să meargă într-o anumită cronologie, într-o anumită logică, astfel încât să creştem şi industria de reciclare şi să stimulăm şi cetăţeanul. Trebuie să reuşim să le punem toate la punct, dar o să ne gândim că nu putem să le facem de astăzi pentru ieri. Trebuie să ne gândim la un termen de acomodare în care să ne luăm toate măsurile şi de prevenţie şi de educare şi de ai implica pe toţi cei interesaţi să implementeze legea de la 1 ianuarie 2019, aşa cum trebuie. Inclusiv retailerii care au făcut parte din grupul de lucru, pentru că fără ei nu se poate. Nu se poate fără producători şi nu se poate fără o extindere a responsabilităţii producătorului şi, nu în ultimul rând, responsabilitatea noastră, a tuturor, a fiecăruia dintre noi, pentru că de fapt noi suntem deţinătorii absoluţi, proprietarii deşeurilor. Şi lucrul acesta trebuie să îl înţeleagă fiecare român", a spus Gavrilescu.
În luna aprilie, şeful de la Mediu a anunţat că valoarea percepută pentru fiecare deşeu de ambalaj reciclabil va fi de sub 1 leu, iar la jumătatea lunii martie declara că propunerile privind valoarea garanţiei pe care cetăţenii ar urma să o plătească la fiecare achiziţionare de produs în ambalaj reutilizabil sunt de 0,5 - 0,6 lei/bucată.
În prezent, prin intermediul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi a Legii nr. 249 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, se propune ca autorităţile administraţiei publice locale să aibă obligaţia să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale.
În plus, în document se face referire la faptul că operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să introducă numai ambalaje reutilizabile care respectă cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj, astfel încât acestea să corespundă unor reutilizări multiple. De asemenea, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul garanţie pentru ambalajele respective la o valoare unitară de 2 lei/bucată, respectiv să asigure preluarea ambalajelor reutilizabile de la utilizatori sau consumatori. Consumatorii îşi pot recupera garanţia plătită la momentul achiziţionării ambalajului reciclabil atunci când merg să-l returneze.
În acest context, operatorii economici care comercializează către consumatorii finali produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi să evidenţieze distinct valoarea garanţiei la indicarea preţului produsului oferit spre vânzare consumatorilor şi să informeze consumatorii asupra caracterului reutilizabil al ambalajului primar, respectiv a sistemului de preluare a ambalajelor primare reutilizabile şi de returnare a valorii de garanţie plătită pentru acestea. Mai mult, operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi să primească ambalajele reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea cumpărătorului, valoarea garanţiei.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării.
De Ziua Mediului, Gavrilescu anunță că legea privind garanția pentru ambalaje e aproape gata
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

266
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
266

1.087
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.087

953
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
953

581
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
581

40
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
40

36
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
36

25
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
25

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.296
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.296

5.766
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.766
















Comentează