Bulgaria susţine constant eforturile ţărilor din Balcanii de vest pe drumul lor spre aderarea la Uniunea Europeană, a afirmat marţi în Elveţia premierul bulgar Boiko Borisov, la conferinţa intitulată Dialog diplomatic despre Balcanii de Vest desfăşurată în marja celei de-a 50-a ediţii a Forumului Economic Mondial de la Davos, informează BTA, citând un comunicat al guvernului de la Sofia.
Borisov a subliniat că, deşi există diferite iniţiative şi formate complementare de cooperare regională în Europa de sud-est menite să susţină stabilitatea politică, economică şi socială în regiune, "cooperarea regională nu reprezintă o alternativă la integrarea europeană a Balcanilor Occidentali".
Premierul bulgar a amintit că de la 1 ianuarie ţara sa şi Macedonia de Nord au preluat preşedinţia Procesului de la Berlin, iniţiativă diplomatică lansată în 2015 pentru a promova extinderea UE, iar prioritatea preşedinţiei lor comune o reprezintă conectivitatea în toate aspectele sale, de la transporturi şi energie până la domeniul digital şi conectivitatea interpersonală, în special între tineri, prin intermediul educaţiei.
El a explicat că unul dintre principalele proiecte ce urmează a fi implementate are în vedere progresul construirii Coridorului 8 de transport, care va fi de importanţă esenţială pentru regiune şi va servi drept exemplu de conectivitate între Balcanii de Vest şi statele membre învecinate.
"Credem cu tărie că viitorul ţărilor din Balcanii de Vest este în UE şi proiectul european ar fi incomplet fără acestea. Preşedinţia croată (a Consiliului Uniunii Europene) intenţionează de asemenea să organizeze un summit UE-Balcanii de vest şi să menţină în centrul agendei UE perspectiva europeană a acestei regiuni", a adăugat Boiko Borisov.
Davos - Boiko Borisov susține aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

6.639
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
6.639

46
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
46

56
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
56

45
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
45

75
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
75

1.330
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.330

110
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
110

4.605
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.605

54
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
54

3.726
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.726

150
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
150

5.288
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.288
















Comentează