Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, campion cu Dinamo în 1990, a declarat, luni, pentru AGERPRES, comentând retrogradarea în Liga a II-a a formaţiei alb-roşii, că îi este ruşine, dar nu de eşecul din barajul cu Universitatea Cluj, ci de ceea ce se întâmplă la club de 3-4 ani.
"E un moment extrem de neplăcut din toate punctele de vedere. Îmi e ruşine, dar nu de acum că am retrogradat, ci de vreo 3-4 ani. Până la urma urmei să fim şi puţin realişti. De ce să fim supăraţi că am retrogradat? Pentru că dacă Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş nu aveau problemele alea noi nu mai apucam nici barajul ăsta cu 'U' Cluj să-l jucăm", a afirmat Lupu.
Fostul mijlocaş îşi doreşte ca echipa Dinamo, aflată acum în insolvenţă, să fie cât mai repede preluată de un investitor.
"Eu realizez ce se întâmplă, Dinamo a retrogradat şi va juca în Divizia B (n.r. - Liga a II-a). Eu tot spun de vreo şase luni că sper din tot sufletul ca în cel mai scurt timp să se găsească un investitor să vină şi să preia această echipă. Fără să investeşti nişte bani nu e nicio şansă, mi-e şi groază să mă gândesc", a spus el.
Întrebat dacă există riscul ca gruparea alb-roşie să se desfiinţeze, Dănuţ Lupu a răspuns: "Asta trebuie să spună domnul Zăvăleanu (n.r. - administratorul judiciar al clubului Dinamo Bucureşti, Răzvan Zăvăleanu), el are planul de reorganizare şi ştie cel mai bine. Nu cred că ştie cineva mai bine ca dânsul".
Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0.
Formaţia alb-roşie, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.
Dănuţ Lupu: E un moment extrem de neplăcut din toate punctele de vedere. Îmi e ruşine
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

19
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
19

14
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
14

3.277
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.277

146
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
146

119
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
119

25
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
25

77
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
77

202
Marius Șumudică a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu antrenorul
202

30
Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, respinge speculațiile privind o posibilă ruptură cu clubu
30

48
Cine ar putea să fie noul antrenor al lui Radu Drăgușin la Tottenham. Igor Tudor a plecat după 44 de zile
48

23
Noul primar al Parisului vrea reluarea negocierilor pentru vânzarea Parc des Princes către PSG
23

47
Recordurile doborâte de Marco Bezzecchi după ce a câștigat Marele Premiu al SUA
47

225
Clipe cumplite pentru fosta campioană mondială. A fost cea mai bună din lume, acum este într-un scaun cu rotile
225
















Comentează