Cel mai mare spital de stomatologie din România, care va avea 65 de cabinete şi săli de operaţie, va fi construit în sectorul 4 al Capitalei, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.
El a susţinut că lucrările ar urma să înceapă cel mai târziu în data de 15 octombrie, termenul de finalizare fiind de trei ani.
Cu o suprafaţă desfăşurată de 4.954 de mp, spitalul de stomatologie va fi construit într-o zonă accesibilă a sectorului 4, pe Şoseaua Olteniţei nr. 9, şi va avea un regim de înălţime de P+2E. Parterul şi etajele superioare vor cuprinde cabinete medicale, săli de aşteptare, spaţii pentru prezentări şi şedinţe, farmacie, grupuri sanitare, zone administrative.
În acelaşi centru îşi vor desfăşura activitatea practică studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Medicină Dentară, urmare a unui protocol încheiat între Primăria sectorului 4 şi UMF "Carol Davila".
Pentru a facilita accesul, în imediata vecinătate a spitalului a fost construită deja o parcare de 236 de locuri, urmând ca noi parcaje să fie configurate şi în curtea unităţii medicale.
"Înregistrăm o premieră de care românii aveau nevoie de foarte mult timp. Practic discutăm despre primul spital universitar cu profil de medicină dentară din România şi la nivel de Bucureşti de prima construcţie de la zero, prima investiţie publică ce s-a derulat în acest oraş şi se derulează în ultimii 50 de ani", a afirmat primarul.
Din punct de vedere tehnic, această investiţie are trei componente: prima este reprezentată de clădirea spitalului, o clădire cu o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, a doua componentă a investiţiei este partea de dotare, iar cea de a treia - un amfiteatru.
"Costul dotărilor este de 16 milioane de lei plus TVA. Costul construcţiei este de 19 milioane de lei plus TVA. Pe aceste două tronsoane costul total al investiţiilor se ridică undeva la zece milioane de euro. A treia componentă a acestui ansamblu - pentru că în afară de latura medicală a acestei investiţii orice comunitate trebuie să prioritizeze pentru dezvoltarea ei investiţiile pentru ceea ce înseamnă învăţământ - (...) tot acest ansamblu va avea parte de un amfiteatru cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, o investiţie care se cifrează la două milioane de euro. (...) Pentru clădirea spitalului, graţie unei asocieri cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi cu Compania Naţională de Investiţii, finanţarea proiectului clădirii este realizată de Ministerul Dezvoltării. Dotarea acestei unităţi medicale va reveni sectorului 4 şi va face obiectul unui credit ce va fi disponibil începând cu anul 2021 de la Banca Europeană de Investiţii, iar partea de amfiteatru este rezultatul colaborării între sectorul 4 şi Ministerul Dezvoltării prin Compania Naţională de Investiţii. Estimarea pe care o am din punct de vedere strict tehnic este aceea că în maximum trei ani, şi aici sunt un om realist, acest proiect va fi finalizat. Operarea acestui spital universitar şi a facilităţilor de învăţământ va fi făcută de UMF "Carol Davila" - Facultatea de Medicină Dentară", a precizat edilul sectorului 4.
Prorectorul UMF "Carol Davila" Ecaterina Ionescu a spus că este primul spital universitar de profil şi prima instituţie medicală care se realizează din fonduri publice şi care va reuşi să integreze activitatea medicală cu cea academică, în sensul concretizării furnizării de servicii de sănătate stomatologică către populaţie, dar şi formării viitorilor specialişti din facultatea de medicină dentară.
Daniel Băluţă: Cel mai mare spital de stomatologie va fi construit în sectorul 4
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

720
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
720

851
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
851

2.263
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
2.263

17
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
17

280
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
280

35
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
35

1.578
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.578

44
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
44

54
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
54

111
Premieră medicală la Beijing: primul tratament cu anticorpi monoclonali împotriva hepatitei D
111

120
Reformă de miliarde în Austria: ce se schimbă pentru pacienți și cine plătește
120

34
Sală modernă de endoscopie intervențională inaugurată la Arad
34

76
Rogobete: Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă; nu pot lăsa ambulanțele în garaj
76
















Comentează