Guvernul danez a insistat joi ca Tunisia să-i primească pe cei 27 de migranţi salvaţi în urmă cu cinci săptămâni din apele Mediteranei de cargoul Maersk Etienne sub pavilion danez, pe care niciun port nu vrea să-l lase să acosteze, informează AFP potrivit Agerpres.
"Analiza guvernului danez este aceea că Tunisia ar trebui să-şi onoreze responsabilităţile şi să primească cele 27 de persoane", susţine Ministerul pentru Imigraţie şi Integrare danez într-o declaraţie scrisă. Această analiză "se bazează în special pe faptul că destinaţia prevăzută a navei era Tunisia şi că migranţii au fost salvaţi în apropiere de Tunisia", continuă ministerul danez.
După ce a salvat migranţii, printre care o femeie însărcinată şi un copil, răspunzând unui apel al autorităţilor malteze, cargoul nu a primit autorizaţia să acosteze.
"Blocat (cargoul) pe mare 35 de zile şi aceasta continuă. Echipajul şi persoanele pe care el le-a salvat trebuie acum să fie salvate din acest impas. Când îşi vor asuma responsabilităţile autorităţile abilitate?", şi-a exprimat indignarea miercuri, pe Twitter, transportatorul Maersk Tankers, căruia îi aparţine nava.
Duminică, trei dintre persoanele salvate au sărit peste bord, înainte de a fi în final scoase de echipaj şi urcate din nou pe navă.
Aceşti migranţi "trebuie să poată debarca imediat", au cerut la unison săptămâna trecută Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, dar şi Camera Internaţională a Marinei Comerciale (ICS).
Premierul maltez, Robert Abela, a declarat în urmă cu patru zile că situaţia de la bordul navei Maersk Etienne "nu este responsabilitatea" autorităţilor din La Valletta, dat fiind că nava este sub pavilion danez.
Danemarca cere Tunisiei să primească 27 de migranți salvați de pe Mdeiterana
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50















Comentează