Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat, marţi, că este necesară o coeziune sporită în plan naţional în ceea ce priveşte interesul general şi funcţionarea instituţiilor statului în planul prosperităţii.
Prezentă la Bucharest Forum 2018, organizat de Fundaţia Aspen România, Dăncilă s-a referit la câteva elemente de viitor care ar putea fi aşezate în jurul ideii de coeziune sporită.
"În primul rând, o coeziune sporită în plan naţional în ce priveşte interesul general şi funcţionarea instituţiilor statului în planul prosperităţii şi accesului la oportunităţi la nivelul fiecărui cetăţean şi în interesul unei dezvoltări economice echilibrate între regiuni şi mai diversificate în ansamblul naţional. De asemenea, am în vedere coeziunea socială în sens european", a declarat Dăncilă, scrie agerpres.ro.
Totodată, şefa Guvernului a remarcat faptul că ne regăsim, în prezent, "într-un context internaţional şi european marcat de transformări accelerate".
"Suntem un stat care şi-a atins obiectivele naţionale de a reveni în Europa, din a cărei tradiţie facem parte. Suntem un aliat a cărui securitate şi siguranţă strategică sunt garantate în cadrul NATO. Trebuie, însă, să ne concentrăm pe obiectivele noastre externe pentru următoarea etapă istorică", a spus Dăncilă.
De asemenea, premierul a vorbit despre importanţa consacrării regiunii Mării Negre pe agenda UE.
"Pentru noi, la fel de importantă este consacrarea regiunii Mării Negre pe agenda Uniunii Europene, dar şi a Strategiei Dunării. Accentul va fi pus pe proiecte şi iniţiative concrete, care să aducă valoare adăugată clară pentru comunităţile şi cetăţenii din aceste zone", a mai afirmat Dăncilă.
Dăncilă spune că este nevoie de o coeziune sporită privind funcţionarea instituţiilor statului în planul prosperităţii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

87
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
87

48
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
48

7
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
7

1.306
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.306

972
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
972

2.773
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.773

2.223
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.223

2.224
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.224

1.046
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.046

663
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
663

3.811
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.811

2.014
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
2.014

39
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
39
















Comentează