Premierul Viorica Dăncilă a explicat, miercuri, că afirmaţiile sale din cadrul şedinţei PSD referitoare la faptul că miza rămânerii la guvernare este legată şi de aspecte ce ţin Justiţie au avut în vedere că "dărâmarea Guvernului presupune, de fapt, şi numirea procurorilor".
"Interpretarea a fost aşa cum şi-a dorit-o fiecare. Eu am spus, am vorbit despre Secţia specială, pentru că, după cum ştiţi, în spaţiul public au apărut anumite afirmaţii sau unele dintre ele au fost legate de Ministerul Justiţiei. Le-am spus că noi nu vom lua nicio hotărâre, nu vom da nicio ordonanţă de urgenţă în domeniul Justiţiei nici pentru desfiinţarea Secţiei speciale, nici pentru alt motiv", a declarat Dăncilă, întrebată despre afirmaţiile sale din şedinţa PSD, în urma cărora o parte dintre membrii CSM au solicitat sesizarea CCR, conform agerpres.ro.
"Categoric că mizele guvernării sunt legate şi de aceste lucruri", a răspuns Viorica Dăncilă, întrebată dacă există şi alte "mize" ale rămânerii la guvernare a PSD legate de dosare penale şi numirea procurorilor. "Dărâmarea Guvernului presupune, de fapt, şi numirea procurorilor, pentru că... ăsta este rolul", a completat ea.
Întrebată dacă magistraţii sunt numiţi politic, premierul a replicat: "Ştiţi foarte bine, asta interpretaţi dumneavoastră, eu nu am spus niciodată că magistraţii sunt numiţi politic".
"Chiar am subliniat faptul că magistraţii nu trebuie să mai fie numiţi politic şi, dacă vă amintiţi, chiar am propus pentru Ministerul Justiţiei o persoană din domeniul juridic fără să fie înregimentată politic. Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic, dar, după cum ştiţi, preşedintele României a fost cel care a respins această nominalizare", a menţionat premierul.
Şapte membri CSM i-au cerut preşedintelui Consiliului sesizarea Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între premierul Viorica Dăncilă şi autoritatea judecătorească, în urma apariţiei în spaţiul public a înregistrărilor dintr-o şedinţă a PSD în care prim-ministrul a afirmat, între altele, că miza rămânerii la guvernare a PSD "nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de Secţia specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreţi să ne întoarcem... şi mulţi din această sală ştiu la ce m-am referit".
Dăncilă, reacție la înregistrările apărute în presă: Dărâmarea Guvernului presupune, de fapt, şi numirea procurorilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

76
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
76

413
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
413

394
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
394

1.278
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.278

1.505
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
1.505

4.886
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
4.886

4.279
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.279

4.627
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
4.627

4.442
Reorganizarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost votată! Se desființează o singură direcție, anunță primarul
4.442

2.293
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.293

5.496
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.496

3.179
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
3.179

3.625
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
3.625















Comentează