În luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii în vederea realizării autostrăzii Ploieşti - Comarnic - Braşov, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
"Astăzi se discută, într-o primă lectură, studiul de fundamentare pentru autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, unul dintre proiectele strategice de investiţii decis a se realiza în parteneriat public-privat. Este primul proiect în parteneriat public-privat demarat în România şi în luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii", a precizat Dăncilă, conform agerpres.ro.
Premierul a menţionat că autostrada, care va avea aproximativ 115 kilometri lungime, "realizează legătura cu municipiul Braşov, unul dintre cele mai importante centre economice şi turistice ale ţării, traversând axa turistică Sinaia - Buşteni - Azuga - Predeal".
"Iată că proiecte de investiţii pe care noi le-am anunţat încep să prindă contur şi se fac paşi importanţi în această direcţie", a susţinut Viorica Dăncilă.
Dăncilă anunță primul parteneriat public-privat pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Comarnic - Braşov
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

12
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
12

142
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
142

463
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
463

758
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
758

1.575
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.575

33
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
33

70
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
70

730
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
730

86
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
86

46
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
46

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.840
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.840

3.198
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.198
















Comentează