Antrenorul român Dan Petrescu, 48 de ani, va fi demis de la Kuban Krasnodar în cursul acestei zile, iar în locul său va fi numit Alexander Grigorian, informează site-ul championat.com. Decizia oficialilor ruşi vine ca urmare a perioadei slabe din punct de vedere al rezultatelor, prin care trece echipa. Kuban Krasnodar ocupă locul 14 după 15 etape scurse din liga secundă din Rusia, cu doar 16 puncte. Echipa condusă de Petrescu a înregistrat doar trei victorii şi se află la doar 2 puncte de zona retrogradării. Conform relatărilor oferite de sursa citată, Nicolae Pârnău, agentul lui Dan Petrescu, a confirmat faptul că negocierile pentru rezilierea contractului sunt în plină desfăşurare, conform ziarulring.ro.
Dan Petrescu va fi dat afară de la Kuban Krasnodar
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

14
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
14

21
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
21

46
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
46

33
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
33

22
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
22

22
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
22

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.616
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.616

235
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
235

145
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
145

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

106
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
106
















Comentează