Zeci de mii de spectatori au cântat, alături de Holograf, sâmbătă seara, în Piaţa Mare, melodia "Vine o zi", pe care trupa i-a dedicat-o lui Aurel "Leluţ" Vasilescu, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Compact, decedat recent.
Solistul trupei Holograf, Dan Bittman a declarat pentru AGERPRES, că Leluţ Vasilescu a fost "un prieten foarte drag, (...) un personaj fabulos, fără de care muzica asta pe care o cântăm noi de zeci de ani de zile nu ar fi avut niciun farmec".
Înainte de concertul din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Dan Bittman a spus despre fostul toboşar al trupei Compact, care a decedat vineri, că era "singurul om de la care accepta orice".
"Din păcate pe zi ce trece ne împuţinăm. Şi ne-a plecat un prieten foarte drag, Leluţ Vasilescu de la Compact. Ne leagă cel puţin 37 de ani de prietenie, (...) eu l-am cunoscut la Costineşti în '85 sau '86, un personaj fabulos, fără de care muzica asta pe care o cântăm noi de zeci de ani de zile nu ar fi avut niciun farmec. Era singurul om de la care acceptam orice înjurătură, orice glumă, orice, orice. Putea să ne tăvălească pe jos, făcea ce voia el cu noi, pentru că aşa era el. Era un om care se făcea plăcut şi iubit, cum intra într-o cameră. Din păcate, ne va lipsi foarte mult, până când vom merge şi noi să ne jucăm puţin pe acolo cu el, că asta e până la urmă, nu? Dar o să cântăm 'Vine o zi' în memoria lui şi nu numai a lui, a tuturor prietenilor care ne-au părăsit în ultimii ani. Sunt deja foarte mulţi", a precizat pentru AGERPRES, Dan Bittman.
Înainte de a cânta "Vine o zi", Bittman i-a invitat pe spectatori să-i fie alături şi să aprindă luminile telefoanelor mobile, în memoria lui Aurel "Leluţ" Vasilescu.
"Un prieten de al nostru şi al vostru, foarte, foarte iubit şi talentat, domnul Aurel Vasilescu de la Compact. El nu mai este astăzi printre noi, dar am vrea să-i cântâm o piesă, pentru că l-am iubit foarte mult şi pentru că a fost alături de noi şi noi alături de el, toată viaţa pe care am avut-o până acum. Şi o să aprindeţi toate telefoanele pe care le aveţi, pentru că vreau să cântăm 'Vine o zi' ", a spus Dan Bittman, zecilor de mii de spectatori veniţi la concertul Holograf de la FITS.
FITS pregăteşte un nou concert pentru publicul de la Sibiu, duminică seara, când pe scena din Piaţa Mare va urca Horia Brenciu &HB orchestra.
AGERPRES este partener media al FITS. Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul oficial www.sibfest.ro.
Dan Bittman, omagiu pentrui Leluţ Vasilescu la FITS: Pe zi ce trece ne împuţinăm
Explorează subiectul
Articole Similare

24
Cristian Leonte, victima unui fake news: un site fantomă l-a implicat într-un scandal pentru a păcăli investitorii. Reacția jurnalistului
24

43
Eurovision România - Juriul a decis zece finalişti ai Selecţiei Naţionale - Fanii vor alege a 11-a piesă care va intra în finală
43

8
Wim Wenders, preşedintele juriului Berlinalei 2026:Filmele pot schimba lumea, dar nu într-un mod politic
8

22
Mii de costume valoroase, inclusiv creaţii realizate de Miruna Boruzescu, scoase la vânzare de Opera din Geneva
22

12
Continuarea serialului TV "The Handmaid's Tale" va deschide Festivalul Series Mania 2026
12

12
Lansare reuşită pentru racheta Ariane 6, care a transportat în spaţiu primii săi sateliţi Amazon Leo
12

12
O nouă păpuşă Barbie îi aduce un omagiu superstarului pop Kylie Minogue
12

16
Egipt: Un sit de artă rupestră, vechi de 10.000 de ani, descoperit în Peninsula Sinai
16

14
Oameni de ştiinţă "au infiltrat" visele unui grup de voluntari pentru a le spori gândirea creativă (experiment)
14

15
Microbiologul Rusinova-Videva: Drojdiile din Antarctica produc compuşi unici cu activitate anticancer
15

34
Vaticanul i-a cerut unei comunităţi catolice tradiţionaliste să renunţe la numirea propriilor episcopi
34

41
O femeie din Germania, însărcinată cu gemeni pentru a treia oară
41

12
Operaţiune a Poliţiei franceze la Muzeul Luvru după suspiciuni de fraudă cu bilete
12

















Comentează