Daimler AG va investi masiv în fabrica sa din Franţa, unde va produce pentru prima dată maşini Mercedes-Benz, transmit DPA şi Reuters.
Grupul german va investi aproximativ 500 de milioane de euro (589 de milioane de dolari) în uzina sa din Hambach, unde în prezent este fabricat modelul Smart. Obiectivul Daimler îl reprezintă producerea unui model compact electric.
După ce în urmă cu 20 de ani Daimler a inaugurat fabrica din Hambach, acum compania "trece la următorul nivel, producând pentru prima dată în istoria sa de peste 100 de ani maşini Mercedes-Benz în Franţa", a afirmat directorul general Dieter Zetsche.
Pe plan global, Daimler vrea ca până în 2022 să producă cel puţin zece maşini 100% electrice sub emblema EQ. Primul va fi un SUV fabricat din 2019 la fabrica din Bremen (nordul Germaniei) şi ulterior la unitatea sa din Beijing.
Grupul german vrea ca până în 2025 modelele sale electrice să reprezinte 15 - 25% din vânzările totale ale brandului Mercedes. Din 2020, brandul Smart va oferi doar vehicule electrice.
Recent, divizia Mercedes-Benz a anunţat că în primul trimestru din 2018 vânzările au crescut cu 5%, la nivelul record de 594.299 vehicule.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Daimler va construi pentru prima dată maşini Mercedes-Benz în Franţa
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.043
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.043

38
KFC România se extinde în Republica Moldova
38

2.162
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
2.162

74
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
74

60
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
60

4.980
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
4.980

1.818
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.818

52
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
52

92
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
92

3.173
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.173

1.078
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.078

77
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
77

1.187
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.187
















Comentează