Liderul USR, Dacian Cioloş, a solicitat, sâmbătă, liderilor social-democraţi Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, şi Gabriela Firea, ministru al Familiei, "să-l oprească din acţiunile ilegale" pe şeful de sindicat de la STB care le este coleg de partid.
"Le cer lui Marcel Ciolacu şi Gabrielei Firea să-l oprească măcar acum din acţiunile ilegale pe colegul lor din PSD, şef de sindicat la compania de transport în comun din Bucureşti. Dacă nu o fac, înseamnă că îşi asumă pe deplin solidar cu el consecinţele nerespectării legii şi a unei hotărâri judecătoreşti, dar şi că refuză dreptul locuitorilor de a beneficia de un serviciu care este public şi nu al camarilei PSD, după cum s-au obişnuit", a afirmat Cioloş într-o postare pe Facebook.
Totodată, liderul USR a făcut referire la conflictul, ajuns în instanţă, dintre fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, şi liderul sindical de la Metrorex Ion Rădoi.
"A mai fost un sindicalist pesedist la metrou care, ca o consecinţă a unei acţiuni ilegale, nu a ajuns bine, după ce ministrul USR Cătălin Drulă nu a acceptat şantajul său. Pentru că cetăţenii nu pot fi luaţi prizonieri în războaiele politice ale unor afacerişti de partid care jupoaie bugetele publice şi, atunci când sunt descoperiţi, acţionează ca mafiile siciliene", a spus Dacian Cioloş în postarea citată.
Dacian Cioloş, ton imperativ: 'Ciolacu şi Firea să-l oprească din acţiunile ilegale pe colegul de partid şef de sindicat la STB'
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

379
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
379

838
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
838

816
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
816

1.495
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
1.495

2.604
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
2.604

1.092
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.092

5.246
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
5.246

6.505
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
6.505

2.774
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
2.774

2.309
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.309

3.141
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.141

2.465
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.465

1.724
SURSE Ce se întâmplă cu OUG pe banii în plus pentru pensionari - Când ar urma să se acorde, de fapt, ajutoarele one-off
1.724
















Comentează