Copreşedintele Alianţei USR Plus, Dacian Cioloş, a declarat luni, la Slatina, că modul în care sunt conduse judeţul Olt şi municipiul reşedinţă arată că aici statul este "capturat" şi sunt interese de grup, iar cei care crează o filială a altui partid decât cel dominant sunt hărţuiţi, notează Agerpres.
"Din păcate, modul în care judeţul Olt şi municipiul Slatina sunt guvernate, sunt conduse, în mod clar şi evident şi aproape că fără să se mai ferească, arată că aici sunt interese de grup, că partidul în loc să fie un reprezentant al oamenilor şi al intereselor oamenilor, e doar un mijloc prin care aceste grupuri de interese pun mâna şi domină economia. Principalul angajator din judeţ este statul, administraţia publică, e o altă modalitate de capturare a libertăţii de gândire şi de acţiune a oamenilor, pentru că atunci când eşti angajat la stat şi statul e capturat aici, e dominat de aceşti politicieni, nu mai ai voie să spui ce crezi, nu mai ai voie să faci altceva decât îţi dă voie liderul de partid, primarul, preşedintele de consiliu judeţean. Cei care îndrăznesc să creeze o organizaţie nonguvernamentală sau o filială a unui partid, altul decât cel sau decât cele care domină aici, devin aproape eroi, pentru că sunt hărţuiţi zi de zi", a spus Dacian Cioloş.
Liderul PLUS a susţinut că în judeţul Olt s-a construit "o clică", "o magmă" în care trebuie făcută "o breşă".
"Vrem şi aici, în judeţul Olt, şi în Slatina să oferim o alternativă cu oameni care vin din mediul privat, oameni care nu depind de această clică de politicieni, care nu depind de stat, care şi-au construit un trai şi venituri prin munca lor proprie şi care astăzi vor să-şi pună la dispoziţie competenţele şi viziune pentru ca în primul rând să scăpăm de hoţie, să scăpăm de nepotism, să scăpăm de corupţie. Şi aici, făcând o breşă în ceea ce se numeşte stat şi administraţie publică, care e de mulţi ani de zile capturat, un stat în care oamenii şi-au pierdut încrederea şi singura modalitate de a începe să redăm încrederea oamenilor în stat, în administraţia publică, este să facem în aşa fel încât administraţia publică să lucreze în interesul cetăţenilor şi nu al politicienilor care au capturat judeţul", a afirmat Cioloş.
Dacian Cioloş a adăugat că Alianţa USR PLUS propune o viziune de dezvoltare a judeţului şi a municipiului Slatina pornind de la obiectivul de a atrage fonduri europene.
"Avem oameni competenţi care ştiu să folosească fonduri europene, care ştiu să gestioneze banii eficient, pentru că au făcut asta pentru afacerile lor, afaceri care sunt prospere sau pentru că au experienţă în managementul unor afaceri care funcţionează bine şi e cazul şi Alinei Scarlat, candidata USR PLUS pentru Primăria Slatina şi e cazul şi lui Fănel Bădici, candidatul nostru pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, cu echipele pe care le au în spate", a mai declarat Cioloş.
Alina Scarlat, candidatul USR PLUS la Primăria Slatina, a prezentat câteva dintre problemele municipiului şi posibile soluţii, menţionând locurile insuficiente din creşe şi grădiniţe, faptul că Slatina este oraş industrializat şi firmele au nevoie de mai mult personal calificat precum şi faptul că este necesară crearea unor parcări subterane şi noi spaţii verzi.
Candidatul USR PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Olt, Fănel Bădici, a punctat că în deplasările din campania electorală prin localităţile din judeţ a observat multe proiecte "anapoda", respectiv obiective începute şi nefinalizate de mulţi ani, iar altele "care nu vor merge niciodată".
Bădici a punctat că printre obiectivele ce trebuie realizate în judeţ sunt sisteme de alimentare cu apă şi canalizare în fiecare localitate şi investiţiile în infrastructura de învăţământ.
Dacian Cioloş: Modul în care judeţul şi Slatina sunt guvernate arată că aici sunt interese de grup
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Noul ambasador al SUA vine la București: Merge la Cotroceni pentru a-și prezenta acreditările președintelui Nicușor Dan
11

74
CSM a validat candidaturile a 11 judecători pentru trei posturi la Inspecția Judiciară
74

58
Ce spune Oana Țoiu despre necesitatea ridicării gradului de alertă în Europa
58

1.790
Un prim val de negocieri în coaliție, pentru Legea bugetului: Nu s-a ajuns la un consens
1.790

1.643
Ideea lui Simonis prinde contur: Două comune din Timiș vor să fuzioneze și fac referendum
1.643

88
Ștefan Pălărie atacă PSD: Să spună care e sursa de finanțare pentru măsurile de sprijin propuse de PSD
88

4.175
Surse: Finanțele taie din „solidaritatea” PSD. Doar 1,5 miliarde pentru ajutoare, restul merge la primării
4.175

7.075
„Suntem nebuni să ieșim acum de la guvernare?” (surse PSD) / Grindeanu va cere ministrului Finanțelor ca aleșii locali să nu piardă niciun ban față de anul trecut
7.075

136
Europarlamentarul Virgil Popescu: Criza din Orient ne reaminteşte că energia nu este o marfă oarecare. Este securitate naţională. Este suveranitate. Este capacitatea unui stat de a-şi proteja cetăţenii când lumea se destabilizează
136

9.023
Stenograme din ședința PSD - Grindeanu, despre partenerii de guvernare: „Au așteptat 6-7 luni să intre România în recesiune?”
9.023

3.723
Ședință de urgență la Palatul Victoria: Guvernul declanșează operațiunea de aducere acasă a românilor din zona de război
3.723

4.492
PNL reacționează dur după ședința PSD: Nu e momentul să puneți la îndoială Guvernul
4.492

4.925
Analist militar, despre o posibilă amenințare la adresa țării noastre: 'Iranul are cu totul alte griji decât să atace o bază americană din România'
4.925
















Comentează