''Vax'', termenul informal pentru "vaccin" sau "vaccinare", a fost desemnat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary (OED), informează DPA şi bbc.com.
Cu prilejul publicării celui mai recent raport lingvistic al său, intitulat ''VAX, A report into the language of vaccines'', Oxford Languages, care editează Oxford English Dictionary, a precizat că '''vax', mai mult decât oricare alt cuvânt, s-a injectat în sistemul circulator al limbii engleze în 2021''.
"Până în septembrie utilizarea cuvântului 'vax' a crescut de 72 de ori prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut'', a precizat Oxford Languages.
''A generat numeroase derivate, pe care le întâlnim acum într-o gamă largă de contexte informaţionale, de la site-uri dedicate vaccinării la expresii precum 'carnet de vaccinare', 'a fi vaccinat' sau 'a fi complet vaccinat'. Niciun alt cuvânt nu surprinde mai bine atmosfera anului trecut decât 'vax'''.
Conţinutul raportului lingvistic de anul trecut a fost extins pentru a reflecta natura ''fără precedent'' a anului 2020 şi a include sintagme precum ''furlough'' (''concediu neplătit"), ''COVID-19'' sau ''Black Lives Matter''.
Potrivit raportului pe anul 2021, cuvântul ''vaccin'' a fost înregistrat pentru prima dată în 1799, derivatele sale ''vaccinat'' şi ''vaccinare'' apărând un an mai târziu.
Se crede că, din punct de vedere etimologic, termenul ''vaccin'' ar avea originea în latinescul ''vacca'', care înseamnă ''vacă''. Potrivit raportului, el are legătură cu medicul şi omul de ştiinţă englez Edward Jenner şi cu activitatea de pionierat a acestuia în domeniul vaccinării împotriva variolei la sfârşitul anilor 1790 şi începutul anilor 1800.
''Când am trecut în revistă dovezile lingvistice, 'vax' s-a impus drept alegerea evidentă'', a declarat preşedintele Oxford Languages, Casper Grathwohl.
''Mai întâi ne-a atras atenţia creşterea dramatică a utilizării acestui cuvânt. Apoi am analizat datele şi povestea a început să prindă contur, scoţând în evidenţă modul în care 'vax' s-a aflat în centrul preocupărilor noastre anul acesta'', a mai spus Grathwohl.
''Dovezile au fost peste tot, de la aplicaţiile de dating ('vax 4 vax') şi exprimarea frustării ('hot vax summer') la calendarul anului universitar ('vaxx to school') şi operaţiuni birocratice ('vax pass')'', a adăugat acesta.
''Întrucât ne-a monopolizat discursul, este clar că termenii asociaţi vaccinurilor schimbă modalitatea în care vorbim şi concepem sănătatea publică, societatea şi pe noi înşine'', a subliniază Grathwohl.
În anii anteriori, cuvântul anului a inclus termeni precum ''vape'', ''selfie'' şi ''post-truth'', iar în 2015, a fost ales emoticonul care reprezintă ''un chip cu lacrimi de bucurie''.
Cuvântul anului în viziunea Oxford English Dictionary: 'VAX'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

9
Violonistul Liviu Prunaru aduce muzica clasică în România prin turneul 'Concertmaestro'
9

28
La mai puțin de un an după reabilitare, Cetatea Poienari are nevoie din nou de reparații
28

37
Teatrelli spune 'nu' comasării culturale: Anulează spectacole pentru a atrage atenția asupra planului primarului general
37

34
Decizie surprinzătoare la BBC: Prezentatorul Scott Mills a fost concediat
34

28
Beach, Please! lansează o campanie de bilete cu reduceri de până la 50%
28

16
Papa Leon va purta crucea creştină în procesiunea 'Via Crucis' în Vinerea Mare
16

13
Corul Național de Cameră Madrigal va susține programe muzicale în șapte spitale din București
13

21
Sony anunță oprirea temporară a comenzilor pentru cardurile de memorie
21

13
Jon Hamm anunță noul sezon 'Your Friends and Neighbors': Se concentrează pe gestionarea consecinţelor
13

21
Artemis 2: Mai departe şi mai rapid, 6 premiere ale misiunii NASA în jurul Lunii
21

26
Airbnb extinde serviciile și lansează preluări private cu mașina în peste 125 de orașe
26

70
Balena eşuată pe coasta Mării Baltice s-a eliberat
70

45
Misiunea lunară Artemis 2: Numărătoarea inversă a fost iniţiată în mod oficial
45
















Comentează