Un judecător al Curţii Supreme din Brazilia l-a autorizat marţi pe fostul preşedinte Jair Bolsonaro să îşi execute temporar pedeapsa cu închisoarea la domiciliu din motive "umanitare", la ieşirea din spitalul unde este tratat pentru o bronhopneumonie bacteriană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Autorizez arestul temporar la domiciliu din motive umanitare (...) pentru o perioadă iniţială de 90 de zile", a declarat judecătorul Alexandre de Moraes într-un document judiciar obţinut de AFP, specificând că această perioadă ar putea fi prelungită după "evaluări medicale, dacă este necesar".
Condamnat în septembrie anul trecut la 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitura de stat, Jair Bolsonaro, în vârstă de 71 de ani, îşi ispăşeşte pedeapsa de la mijlocul lunii ianuarie în complexul penitenciar Papuda din Brasilia.
"Slavă Domnului!", a reacţionat soţia sa, Michelle Bolsonaro, pe Instagram la scurt timp după publicarea deciziei judecătorului.
Fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) a fost internat într-o clinică privată din capitala Braziliei pe 13 martie, după ce acesta a prezentat semne ale bolii în închisoare.
Luni, cererea avocaţilor săi de plasare în arest la domiciliu din motive "umanitare" primise deja un aviz favorabil din partea parchetului. Cu toate acestea, mai multe cereri similare fuseseră respinse de judecătorul Moraes în ultimele luni.
Potrivit echipei medicale, infecţia respiratorie de care suferă Bolsonaro este rezultatul unui episod de bronhoaspiraţie, o problemă recurentă legată de sechelele unei lovituri de cuţit primite în abdomen în timpul unui miting de campanie în 2018.
De atunci, fostul preşedinte a suferit numeroase operaţii şi face frecvent crize de sughiţ, uneori însoţite de stări de vomă, pe care medicii săi le-au identificat drept cauza directă a infecţiei actuale.




























Comentează