Curtea Constituţională din Mali l-a declarat vineri pe colonelul Assimi Goita şef al statului şi preşedinte al tranziţiei însărcinat cu readucerea civililor la putere, decizie ce completează a doua lovitură de stat condusă de militari în ultimele nouă luni, transmite Reuters preluat de agerpres
Decizia Curţii prevede că vicepreşedintele tranziţiei, colonelul Goita, "exercită funcţiile, atributele şi prerogativele preşedintelui tranziţiei pentru a duce la capăt procesul tranziţiei" şi că acesta va purta "titulatura de preşedinte al tranziţiei, şef al statului".
Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie după ce a constatat "vacantarea postului de preşedinte" în urma demisiei celui care a fost până atunci preşedintele tranziţiei, Bah Ndaw.
"Ca urmare a vacantării postului de preşedinte al tranziţiei, există motive pentru a spune că vicepreşedintele tranziţiei îşi asumă prerogativele, atributele şi funcţiile de preşedinte al tranziţiei, şef al statului", conform Curţii.
Colonelul Goita, figură proeminentă în Mali după lovitura de stat pe care a condus-o pe 18 august 2020 împreună cu un grup de ofiţeri, l-a arestat luni pe preşedintele Bah Ndaw şi pe prim-ministrul Moctar Ouane, garanţii civili ai tranziţiei începute după puci.
Colonelul Assimi Goita a anunţat marţi că i-a demis din funcţii pe Bah Ndaw şi pe Moctar Ouane. Demiterea lor a fost apoi prezentată ca o demisie, fără a exista informaţii dacă aceasta a fost una voluntară.
Curtea Constituţională din Mali îl declară pe colonelul Goita preşedinte al tranziţiei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

79
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
79

804
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
804

1.041
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.041

697
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
697

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.376
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.376

2.643
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.643

93
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
93

2.183
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.183

3.488
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.488

49
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
49

1.592
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.592

3.764
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.764
















Comentează