Moneda naţională s-a apreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,8703 lei, în scădere cu 0,29 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,8732 lei.
Dolarul s-a depreciat faţă de leu, ajungând la 4,0980 lei, în scădere cu 0,33 bani (-0,08 %) faţă de cotaţia anterioară, de 4,1013 lei/dolar.
Totodată, cursul leu/franc a scăzut cu 1,65 bani, până la o cotaţie de 4,4902 lei (-0,37%), comparativ cu cea anterioară, când un franc elveţian valora 4,5070 lei.
Gramul de aur s-a ieftinit, marţi, cu 7,05 lei (-2,86%), ajungând la 239,0541 lei, de la 246,1113 lei, cât se anunţase în şedinţa de luni.
Curs valutar - Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

8
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
8

25
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
25

541
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
541

30
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
30

36
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
36

18
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
18

2.522
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.522

2.830
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.830

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.324
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.324

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30
















Comentează