Moneda naţională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9419 lei, în scădere cu 0,08 bani (-0,02%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9427 lei.
Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,6003 lei, în creştere cu 0,07 bani (+0,02%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,5996 lei.
În raport cu francul elveţian, moneda naţională s-a apreciat, acesta fiind calculat de BNR la 4,7877 lei, în scădere cu 0,48 bani (-0,1%), faţă de 4,7925 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 1,7 lei (-0,6%), până la valoarea de 274,0723 lei, de la 275,7813 lei, în şedinţa precedentă.
Curs valutar - Leul a crescut în raport cu euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
267

1.145
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.145

29
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
29

62
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
62

684
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
684

60
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
60

42
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
42

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.734
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.734

3.065
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.065

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40
















Comentează