Antrenorul echipei nord-americane de baschet Golden State Warriors, Steve Kerr, spune că părerea sa este că unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei sale, Stephen Curry, a imitat o "reţetă" prezentată mai demult de jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, pentru a se menţine în formă, tehnicianul relatând o anecdotă despre o întâlnire avută cu Federer, scrie AFP, potrivit Agerpres.
"Ne-am întâlnit cu Federer acum câţiva ani în China. Noi jucam la Shanghai şi el a venit să ne viziteze în vestiar. Draymond (Green) l-a întrebat: 'Cum faci să te menţii în top de 20 de ani?'. Răspunsul elveţianului a fost simplu, dar profund. El a spus: 'Îmi place mult ritualul meu zilnic. Mă trezesc devreme dimineaţa, le fac copiilor micul dejun, îi duc la şcoală, apoi merg la antrenament. Îmi place competiţia. Iar în fiecare seară, când îmi pun capul pe pernă, îmi spun: "Omule, ce zi grozavă", a spus Kerr.
Antrenorul a adăugat: "Aşa că dacă mă uit la Stephen Curry, nu pot să nu mă gândesc că a preluat şi el această reţetă. Văd o mare asemănare acolo. Există viaţa sa personală care predomină dar şi bucuria de a juca în continuare".
Golden State Warriors a terminat învingătoare vineri seara, cu 107-97 pe terenul lui Boston Celtics, scorul general al finalei Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) fiind acum egal, 2-2.
Golden State Warriors s-a impus graţie performanţei de excepţie a lui Stephen Curry (34 ani), autorul a 43 de puncte. Stephen Curry este triplu campion în NBA, în 2015, 2017 şi 2018, fără să fi fost niciodată MVP-ul uneia dintre finalele câştigate.
Luni seara va avea loc la San Francisco al cincilea meci al finalei care se dispută după sistemul "cel mai bun din şapte partide".
Curry a imitat 'reţeta' lui Roger Federer pentru a se menţine în formă, spune antrenorul Kerr
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
6

23
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
23

14
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
14

25
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
25

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

30
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
30

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

60
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
60

73
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
73

63
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
63
















Comentează