Curățenie în curtea MAI! Polițiștii care au trecut linia "linia roșie", trimiși în fața judecătorilor, după operațiunile DGA

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-03-2026 23:37

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii care au trecut "linia roșie" și, pentru câțiva bănuți, au trecut de cealaltă parte a legii, ajung pe mâna judecătorilor, care le vor decide soarta. În urma acțiunile Direcției Generale Anticorupție (DGA), mai mulți oameni ai legii ar putea ajunge lângă infractorii pe care i-au slujit.

Doi agenți de poliție din Borșa și un complice au fost trimiși în judecată de procurorii din Maramureș

Doi agenți de poliție din Borșa și un complice au fost trimiși în judecată de procurorii din Maramureș. Aceștia sunt acuzați că au încălcat legea pentru a proteja șoferi care circulau fără permis sau pentru a ascunde fapte ilegale, utilizând abuziv baze de date și falsificând documente oficiale.

Cercetările au început în urma unor nereguli constatate în perioada iulie 2019 - martie 2025. Principalul vizat este un agent-șef principal, care a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, anunță DGA.

Acesta este acuzat că a oferit informații confidențiale unor persoane neautorizate despre planificarea echipajelor de poliție, filtrele rutiere și controalele desfășurate împreună cu Registrul Auto Român sau cu autoritățile silvice.

În perioada aprilie 2021 - martie 2025, același agent a accesat ilegal baze de date oficiale pentru a verifica permise de conducere sau mașini, transmițând datele unor terți.

De asemenea, acesta ar fi intervenit pe lângă colegi pentru a anula sancțiuni contravenționale și ar fi ajutat mai multe persoane să scape de răspundere penală, deși acestea conduceau autovehicule deși aveau permisul suspendat sau reținut.

În martie 2025, agentul ar fi întocmit în fals o declarație de martor, semnând în locul unui coleg care nici măcar nu era în țară.

În acest dosar mai sunt trimiși în judecată un al doilea agent de poliție, pentru complicitate la fals intelectual, și o a treia persoană, fără funcție specială, acuzată de conducerea unui vehicul fără permis.

Polițist din Caraș Severin, trimis în judecată pentru trafic de influență

Un agent de poliție din județul Caraș-Severin a fost trimis în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pe lângă procurori în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosare penale.

„La data de 26 ianuarie 2026, ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate de ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliție, cercetat sub control judiciar (măsură preventivă valabilă până la data de 13.03.2026, inclusiv), pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, respectiv trafic de influență în formă continuată (două acte materiale) și trafic de influență”, se arată în comunicatul emis marți de Direcția Generală Anticorupție.

Din anchetă reiese că polițistul ar fi cerut o sumă de 1.000 de euro în septembrie 2024, pe care a primit-o în octombrie 2025 sub promisiune că ar interveni pe lângă un procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița promițând că îl va determina pe acesta să dispună netrimiterea în judecată și permisul de conducere al persoanei care a dat suma de bani.

În luna martie a anului trecut, a primit 1.200 de lei de la o altă persoană care se afla sub anchetă pentru fals material în înscrisuri oficiale. Din nou, agentul de poliție a promis că va interveni pe lângă procurori și că va obține o clasare a cazului.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul emis de DGA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri