Un articol publicat recent în revista Med, care descrie un caz medical revoluţionar, a raportat utilizarea cu succes a unui sistem pulmonar artificial extern pentru a menţine în stare stabilă, timp de 48 de ore, un pacient aflat în stare critică după extirparea completă a ambilor plămâni, ceea ce a permis câştigarea timpului necesar pentru ca pacientul să beneficieze apoi de un transplant pulmonar, informează Xinhua.
În primăvara anului 2023, un pacient de 33 de ani diagnosticat cu sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) a fost internat la Northwestern Memorial Hospital în Statele Unite. Starea pacientului s-a degradat rapid şi s-a transformat într-o pneumonie necrozantă şi septicemie. Deşi a fost conectat la ventilator, starea lui a continuat să se deterioreze şi, ca urmare, a trebuit să treacă prin insuficienţă renală şi stop cardiac, potrivit Agerpres.
Confruntându-se cu o rară dilemă clinică, echipa medicală, condusă de specialistul în chirurgie toracică Ankit Bharat de la Facultatea de Medicină "Feinberg" de la Universitatea Northwestern din Chicago, a decis să sprijine pacientul cu ajutorul unui nou sistem pulmonar artificial, după extirparea plămânilor infectaţi.
Starea pacientului a început să se amelioreze în doar 48 de ore. Ankit Bharat a observat că funcţia renală a bărbatului a fost complet restabilită, iar inima lui a revenit la normal. Nu mai avea nevoie de medicamente pentru a-şi menţine tensiunea arterială. Ulterior, pacientul a beneficiat de un transplant dublu de plămâni, care a avut succes, şi până în prezent nu a prezentat semne de respingere a organului sau de afectare a funcţiei pulmonare.
Dr. Natasha Rogers, medic specialist în transplanturi la Spitalul Westmead din Sydney, Australia, a declarat că ingineria din spatele acelui sistem pulmonar artificial este remarcabilă, iar echipa implicată a fost "foarte curajoasă".
Dr. Bharat şi-a exprimat speranţa că această tehnologie care salvează vieţi va fi din ce în ce mai accesibilă pentru pacienţii în stare critică şi care aşteaptă transplanturi pulmonare. Cu toate acestea, Natasha Rogers a subliniat că implementarea acestei abordări necesită mai multe echipe specializate, deoarece numai spitalele mari ar fi capabile să o pună în aplicare. Prin urmare, aplicarea acestui sistem rămâne limitată.




























Comentează