Este 1 Mai, iar obiceiul din fiecare an al românului este acela de a consuma mici la grătar. Acest aliment este nociv, atunci când este consumat în combinaţie cu băuturi alcoolice.
Nutriţionistul i-a învăţat pe pofticioşi cum să mănânce micii fără a se îngrăşa. Mai mult, a dat şi câteva idei de preparare.
"Când cumpărăm carne de mici trebuie să ne uităm pe etichetă şi să vedem că este doar din carne şi sare. Nu trebuie să conţină şorici şi monoglutanat de sodiu, pentru că este cel mai nociv E. Nu trebuie să mâncăm mici cu bere. Pot fi consumaţi cu muştar sau cu salată şi fără pâine. Înainte de a pune micul pe grătar, trebuie să fie curăţat foarte bine şi trebuie evitat contactul micului cu focul", a spus nutriţionistul la "Star Matinal", de la Antena Stars.
Cum consumi mici fără să te îngraşi? Iată reţeta
București
10°C
Articole Similare

36
Avertismentul specialiștilor: obezitatea și alcoolul, combinația periculoasă pentru cancerul de sân
36

50
Cercetătorii au descoperit o sursă neașteptată de microplastice: propriile mănuși
50

47
Infecțiile nosocomiale, problemă majoră în spitalele din Caraș-Severin
47

31
Intervenţie medicală în premieră la spitalul din Buhuşi
31

42
Legătura dintre alimentație și depresie la adolescenți, confirmată de un nou studiu
42

91
Cercetătorii au realizat prima hartă a îmbătrânirii creierului uman
91

135
"Cicada”, noua tulpină COVID care pune vaccinurile sub presiune
135

1.819
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.819

65
Eli Lilly încheie un acord de 2,75 miliarde de dolari cu Insilico pentru lansarea globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială
65

1.485
Știința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
1.485

6.756
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
6.756

786
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
786

3.684
Care e starea lui Mircea Lucescu, după ce a ajuns la Spitalul Universitar
3.684
















Comentează