Ministrul australian pentru imigraţie, Peter Dutton, i-a cerut scuze unei jurnaliste, după ce o numise "vrăjitoare nebună" într-un sms pe care i l-a trimis din greşeală chiar acesteia, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.
Samantha Maiden, jurnalistă specializată pe probleme politice la grupul de presă News Corp, a declarat luni că Dutton şi-a "cerut scuze şi a declarat că a trimis mesajul persoanei greşite".
Potrivit AFP, Maiden scrisese un articol critic la adresa unui coleg al lui Dutton, Jamie Briggs, ministru care a demisionat săptămâna trecută după ce fusese acuzat de un funcţionar de comportament inadecvat într-un bar din Hong Kong.
"Am fost mai mult decât fericită să accept scuzele lui Peter Dutton", a declarat jurnalista pentru Australian Broadcasting Corporation (ABC). "De îndată ce mi-a trimis sms-ul în care scria 'Prietene, are ceva dintr-o vrăjitoare nebună', i-am replicat cu un sms în care am scris 'Prietene, ai trimis sms-ul vrăjitoarei nebune' ".
Sms-ul trimis de Dutton din greşeală jurnalistei era destinat lui Briggs, a indicat presa locală.
Samantha Maiden a povestit luni presei că nu s-a supărat pe ministru pentru această gafă.
Culmea sms-ului: Gafă incredibilă a unui ministru austrialian
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
0

0
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
0

7
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
7

225
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
225

1.097
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
1.097

490
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
490

2.142
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
2.142

3.233
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
3.233

1.951
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.951

1.463
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.463

803
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
803

203
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
203

1.451
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.451
















Comentează