Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a denunţat duminică "lovitura de stat violentă şi laşă a dreptei împotriva democraţiei în Bolivia", după demisia preşedintelui Evo Morales, a cărui realegere pentru un al patrulea mandat a fost puternic contestată de trei săptămâni, relatează AFP preluată de agerpres.
Şeful statului şi-a exprimat "condamnarea energică a loviturii de stat" într-o postare pe Twitter, estimând că "lumea trebuie să se mobilizeze pentru viaţa şi libertatea lui Evo", sub hashtag-ul #EvoNoEstasSolo (Evo, nu eşti singur).
Cuba, aliat tradiţional al liderului socialist, îşi exprimă "solidaritatea cu fratele preşedinte Evo Morales, protagonist şi simbol al revendicărilor popoarelor indigene din Americile noastre", a postat la rândul său ministrul afacerilor externe cubanez Bruno Rodriguez.
Preşedintele bolivian Evo Morales a demisionat duminică după ce a pierdut susţinerea armatei şi a poliţiei, la finalul a trei săptămâni de proteste dure împotriva realegerii sale în cadrul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de la 20 octombrie.
"Renunţ la postul meu de preşedinte", a declarat într-un discurs televizat liderul indigen de 60 de ani, la putere din 2006, la finalul unei zile marcate de noi înfruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de demisii în lanţ ale unor miniştri şi deputaţi.
Cuba denunţă o `lovitură de stat` în Bolivia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
9

677
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
677

22
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
22

74
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
74

51
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
51

47
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
47

5.092
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.092

3.462
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.462

10.311
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.311

117
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
117

7.695
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.695

73
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
73

139
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
139
















Comentează