Indiferent cine ar câştiga un viitor război între Taiwan şi China, va fi o "victorie mizerabilă", a declarat joi ministrul taiwanez al apărării Chiu Kuo-cheng, citat de Reuters, adăugând că cel mai bine ar fi ca toată lumea să evite conflictul.
Vorbind cu reporterii înainte de o sesiune a parlamentului pe tema implicaţiilor de securitate ale invaziei Ucrainei de către Rusia, Chiu a spus că ambele părţi ar plăti un preţ mare în caz de conflict între China şi Taiwan, insula pe care Beijingul a promis că o va aduce sub controlul său prin forţă dacă este necesar.
"Dacă va exista un război, să fiu sincer, va fi mizerabil pentru toată lumea, chiar şi pentru învingători", a spus el.
"Cineva chiar trebuie să se gândească la asta", a adăugat Chiu. "Toată lumea ar trebui să evite războaiele", a insistat el.
În timp ce Taiwanul şi-a crescut nivelul de alertă de la războiul din Ucraina, insula nu a raportat activităţi militare chineze neobişnuite, deşi forţele aeriene ale Chinei au continuat să efectueze misiuni ocazionale în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.
"Urmărim schimbările cu calm şi suntem pregătiţi în consecinţă", a spus Chiu despre China.
Consiliul Afacerilor Continentale din Taiwan, responsabil de implementarea politicilor faţă de China, a declarat miercuri într-un raport la sesiunea parlamentară că China este prea ocupată cu asigurarea stabilităţii unui congres-cheie al Partidului Comunist Chinez de la sfârşitul anului pentru a escalada brusc tensiunile cu Taiwanul.
Strategi militari din Taiwan au studiat invazia Ucrainei de către Rusia şi rezistenţa ţării, pentru propria strategie de luptă a insulei în caz de război cu vecinul său gigant China.
"Ucraina, în condiţii nefavorabile când inamicul este mai mare decât ea, a întârziat efectiv activităţile de luptă ale armatei ruse", a declarat Ministerul Apărării într-un raport separat la sesiunea de joi.
Armata taiwaneză a notat experienţa Ucrainei de a rezista la lupta pe propriul teritoriu şi a încorporat deja "războiul asimetric" în propriile planuri, a adăugat ministerul.
Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a susţinut ideea "războiului asimetric", pentru a face forţele insulei mai mobile şi mai greu de atacat, de exemplu cu rachete montate pe vehicule.
Cu ochii la Ucraina, Taiwanul vorbește despre consecințele unui război cu China: 'Va fi mizerabil pentru toată lumea, chiar şi pentru învingători'
București
13°C
Articole Similare

32
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
32

1.185
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
1.185

914
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
914

813
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
813

1.120
O adolescentă care a căzut de la etajul 5 luptă acum pentru viață: A ajuns la spital în comă
1.120

981
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
981

2.986
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
2.986

2.484
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.484

2.486
Scandal în Sănătate! Sindicaliștii s-au enervat pe USR fiindcă vrea să aducă ONG-iști care să supravegheze concursuri
2.486

3.027
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.027

3.743
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
3.743

1.987
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
1.987

2.935
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.935
















Comentează