CTP îl ia din nou „la țintă” pe Nicușor Dan și îl acuză de o apropiere de PSD. „I-o fi luat Dumnezeu mințile?”, se întreabă gazetarul

Autor: Alice Draghici

Publicat: 06-03-2026 13:30

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gazetarul Cristian Tudor Popescu lansează un atac extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză de contradicții grave în declarațiile privind numirile la conducerea marilor parchete. Într-o postare publicată pe Facebook, jurnalistul spune că afirmațiile șefului statului sunt incoerente și susține că reacția acestuia în legătură cu lista propusă pentru Parchetul General, DNA și DIICOT ridică serioase semne de întrebare. Acesta vorbește de o apropiere a șefului statului de PSD.

CTP: declarațiile președintelui sunt contradictorii

În postarea sa, Cristian Tudor Popescu spune că reacțiile unor susținători ai lui Nicușor Dan au fost exagerate după ce el l-a catalogat drept „prost”, afirmând că își bazează criticile pe decizii și declarații concrete ale președintelui.

„Unii dintre fanii până-n pânzele negre ai președintelui Dan, pentru care și-au extirpat spiritul critic, dacă l-au avut, au reacționat ca niște religioși habotnici în fața unei blasfemii la clasificarea dlui Dan ca „prost” de către sussemnatul.

Nu fac afirmații nesusținute de probe. Am inventariat nu o dată greșelile, foarte puținele decizii luate, și acelea proaste (vezi Drulă) sau aurismele sale (vezi Legea împotriva fascisto-legionarismului, antisemitismului și xenofobiei)”, susține CTP.

Gazetarul afirmă că cea mai recentă declarație a președintelui despre lista de propuneri pentru conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT ar conține o contradicție evidentă.

Critici privind poziția față de propunerile pentru șefia parchetelor

Cristian Tudor Popescu afirmă că formularea folosită de șeful statului arată că acesta se antepronunță, deși declară că nu vrea să facă acest lucru.

„Iată încă una, la zi: „Sunt în complet dezacord cu ce se speculează în mass media în legătură cu lista de propuneri ale ministrului Justiției pentru PG, DNA, DIICOT. Dar nu vreau să mă antepronunț”.

Deci, dl Dan se antepronunță agresiv, fără rest („în complet dezacord”), iar în fraza următoare neagă antepronunțarea! – i-o fi luat Dumnezeu mințile?

În plus, dă de înțeles că respectivii magistrați, în cap cu Cristina Chiriac și Voineag, sunt „vârfuri manageriale în Justiție”, de vreme ce au fost „analizați amplu” de el… Spuneam că acceptarea sau nu a acestei liste e un turnesol pentru apropierea lui N. Dan de PSD, pe care, de altfel, o observ cu tristețe de multă vreme. Or, asta nu mai e apropiere, e complicitate”, susține acesta.

Google News
Comentează
București
Temperatură2°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri