Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a declarat că în urma discuţiilor purtate cu autorităţile române şi cele ucrainene s-a reuşit deschiderea unui coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi, fiind în discuţie pentru săptămâna viitoare alte două astfel de coridoare.
Ioan Silviu Lefter a făcut precizările într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria la finalul întâlnirii de lucru pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale şi cei ai organizaţiilor neguvernamentale implicate în gestionarea situaţiei refugiaţilor din Ucraina.
"Crucea Roşie acţionează în baza unei legi speciale, suntem parteneri ai guvernului în situaţii de urgenţă şi aceasta este o situaţie de extremă urgenţă. Noi ne-am mobilizat în două planuri - în planul naţional pot să spun că am lansat un apel naţional pentru a colecta atât produse, cât şi bani pentru a achiziţiona diferite produse şi nu numai, mă refer aici şi la corturi, la cazarmament, pe care să-l folosim atât în plan intern, cât şi plan extern. Am mobilizat toate filialele noastre, în toate punctele vamale. Toţi sunt prezenţi acolo. Am mobilizat toate filialele din ţară, care fac colecte la rândul lor. Personal am fost în toate vămile din nordul ţării în mai multe rânduri. Pot să spun că am participat cu domnul Flutur acum două săptămâni la o discuţie cu guvernatorul zonei Cernăuţi şi am reuşit să deschidem un coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi. Drept pentru care pe acolo trec singurele, deocamdată, ajutoare umanitare către Ucraina. (...) Suntem în discuţii de a găsi nişte coridoare sigure pentru a putea duce săptămâna viitoare convoaie umanitare în nord, pe la Sighetu Marmaţiei şi poate şi la Isaccea, ca să le trecem dincolo pentru populaţia din Ucraina", a declarat Ioan Silviu Lefter.
Acesta a vorbit şi de ajutoarele trimise din partea mai multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în urma apelului internaţional lansat de la nivelul Federaţiei de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
"Sunt într-o permanentă legătură cu preşedintele nostru, Francesco Roca, drept pentru care au început să vină ajutoare şi din celelalte societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie. Până la acest moment au intrat în Ucraina 44 de TIR-uri, 14 din partea Crucii Roşii Române, restul din partea Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume. Turcia a intrat cu multe camioane, au intrat bulgarii, au intrat grecii, au intrat italienii, au intrat chinezii cu ajutoare şi avem semnale că vor veni din partea multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ajutoare. (...) În egală măsură, a mai fost în vizită la noi vicepreşedintele Federaţiei, care este vicepreşedinte pe zona Europa, tot pentru evaluarea situaţiei. (...) Există un mare interes din partea Federaţiei pentru a sprijini Crucea Roşie de aici şi, în primul rând, Guvernul României în efortul de a suporta mai uşor, să zicem aşa, acest val de refugiaţi. La sediul Crucii Roşii a fost trimis un şef de operaţiuni din partea Federaţiei, care a lucrat în zone de conflict, mă refer aici la Siria, Afganistan, are o mare experienţă în ceea ce priveşte refugiaţii, cu încă şase angajaţi din partea Federaţiei. Pentru că, trebuie să recunoaştem, noi suntem bine organizaţi, dar nu ne-am confruntat cu paleta largă de probleme pe care ne-o oferă această mare dramă umanitară", a precizat Lefter.
Crucea Roșie Română a deschis un coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

80
Ministrul Educației, despre cazul microbuzelor electrice: 'Cine a greșit să plătească'
80

283
Moment fără precedent la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi adus pentru prima dată în România
283

40
Tânăr motociclist preluat în stare de inconştienţă de ambulanţă, în urma coliziunii cu o autoutilitară
40

2.603
Se pregătește un proiect de lege! Locuinţele fără apă, canalizare şi gaze ar urma să fie scutite de impozit
2.603

36
Bărbat rănit grav de un utilaj agricol, transportat la spital cu elicopterul SMURD
36

90
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la schitul din Ciocârlia: 'Satana mereu îi îmbie pe oameni să se înfrupte din lucrurile acestei vieți trecătoare'
90

65
25 de câini care erau ţinuţi într-un apartament, în condiţii mizere, fără hrană, apă și tratamente medicale, preluaţi de ASPA
65

2.066
România s-a prăbușit! Este pe ultimul loc la vânzările în retail din UE / Bulgarii o duc mai bine decât noi
2.066

6.362
Noua lege a salarizării unitare în sistemul bugetar: Bruxelles-ul impune României o condiție (surse)
6.362

614
Podul Giurgiu - Ruse va fi redeschis complet în această vară
614

4.460
Șeful ITM București a fost „mazilit” politic după ce a venit cu un Lamborghini la serviciu (document) / VIDEO
4.460

83
Încă un bărbat a fost arestat în cazul armelor „fantomă” aduse ilegal din Turcia și vândute în Dâmbovița
83

3.497
Câte cafele este bine să consumăm zilnic? Ce arată un studiu despre consumul ridicat
3.497
















Comentează